Florin Rotaru

Când te întrebi de ce tot tragi din greu
Și ai necazuri multe, cu toptanul,
Nu aș putea să îți răspund chiar eu
Dar ar putea-o face Topârceanu

\"Nu vreau o dulce domnișoară,
Că am deja nevastă, soacră,
Adică,-un fel de viață-amară,
Pe lângă-o existență acră.\"
(florina bel)

Simți că îți trece viața în zadar,
Ești ocolit de șansă, de noroc,
Ai parte de mult acru, de amar,
Dar sare? Sare cum de n-ai deloc?

:)

„Frumoase”, opinează Vali Slavu

Să nu te superi că mă bag în seamă
Și te îndemn pe bune ca, decis,
Cum n-ai prea mult succes la epigramă
Să le înscrii la un concurs de Miss...

Citesc și nu mă pot abține
Să mă întreb, pe bun temei,
De nu cumva ar fi mai bine
Întâi să scrii și-apoi să bei...

în opinia mea, foarte bună cea cu casele de vacanță. La cele cu razachia, rămâne cum am stabilit mai sus... :)

Când a încercat s-o \"culce\"
Constată, a doua seară:
Nu era așa de dulce,
Nici așa de... domnișoară.

Stigă Stoichiță disperat,
Se-nvârt năuci ca niște curci,
Nu înțeleg ce s-a-ntâmplat;
Te uiți la ei - parcă sunt turci...

Sorine, excelentă poantă!

\"Treaba, de-aia iese rau
Fi\'n\'ca n-o facem pe dos\"
(Valeri Cercel)

De mi-ar fi oricât de rău,
De belele de-aș fi ros,
Cât ar fi să sufăr, zău,
Tot nu am s-o fac pe dos...

\"De oameni liberi, serioși\"

Poate că suntem democrați,
Haioși, deștepți, manierați,
Cu chef de muncă, buni, frumoși,
Dar nu! Nu suntem serioși...

Cu tine alta-i treaba, nene,
Te plimbi desculț printre catrene;
Probabil că îți este greu
Și un bocanc ți-aș da chiar eu

Uite aici petrecerea de nunta

Excelentă proză. Umor subtil, fin. O poveste cam lungă dar care se citește cu zâmbetul pe față cap-coadă, fără a părea diluată. Mi-a plăcut.

Ai câteva greșeli dar mi-e greu acuma să le mai identific dată fiind lungimea textului.

Din câte pot să-mi dau eu seama,
E o idee ce-o susțin,
În ce privește epigrama
Și Ghiță e cam... balerin

și nu numai...

nu e preluată de nicăeri, e o idee care m-a trăsnit nici eu n-aș putea spune cum. Chiar mă miram că n-am mai sesizat-o nicăeri. Adevărul este că i-am tot dat roată încercând să evit duritatea exprimării dar mai mult de atât n-am reușit să scot din ea. N-am renunțat ptr ca ideea mi se pare bună. Un alt lucru care mă nemulțumește este introducerea lui \"dragi\" doar din considerente de rimă. Dacă în ceea ce privește tautologia sunt și nu prea sunt de acord, în sensul că la modul figurat pot exista boi care au mame respectabile (sau invers), despre înjurătura de mamă am oarecare dubii în sensul că asta, tehnic vorbind, ne e chiar o înjurătură. Ar fi interesant de văzut dacă altcineva găsește o formulă mai potrivită pentru ideea de mai sus.

Din comentariu-ți captivant
N-am reușit să-ți prind părerea
Și, lucru cel mai important,
N-am înțeles: cine dă berea?

Citind acest haiku multe și diferite au fost sentimentele care m-au încercat. A nu se înțelege de aici că răbdarea mea a fost pusă la încercare, deoarece ar fi cu totul neadevărat și, oricum, neelegant față de autoare. Revenind la cele 17 silabe, aș opina că lemnele arzând deasupra căminului amintesc de un incendiu în gospodăria vecinului din spatele casei, incendiu la care autoarea, copil fiind, a asistat cu fascinație. Cheia acestui haiku, în opinia mea, este tocmai acel „trosnind”, lucru confirmat de altfel și de tremurul mâinii poetei în momentul tastării. Aici aș dezvolta un pic, deoarece pentru un cititor superficial totul s-ar rezuma la zgomotul făcut de acareturile în flăcări ale vecinului supuse jetului de apă din tulumba pompierilor de la primărie. Nimic mai fals. O interpretare corectă nu poate fi făcută decât prin prisma ultimului vers, respectiv „vară-ntr-un tablou”. Ceea ce autoarea vrea să ne împărtășască aici este relativ simplu pentru un ochi avizat și anume că autoarea avea o vară care a rămas tablou când a surprins-o pe ea (pe autoare) în brațele fostului său iubit (adică al verișoarei, prezumtiv cumnat de verișoară pentru autoare până în momentul fatidic). Mă veți întreba care este legătura cu incendiul și, mai ales, cu „trosnitul”. Simplu. Iubitul verișoarei era pompier pe tulumba primăriei iar autoarea a fost „trosnită” de Cupidon taman la incendiul cu pricina dar materializarea dragostei dintre cei doi s-a realizat abia la împlinirea vârstei de 34 de ani ai autoarei (vezi titlul – Haiku 34). De ce așa de târziu? Aici nu putem face decât speculații deoarece din constrângeri de spațiu (17 silabe) povestea se oprește fără a mai da și alte detalii. Așteptăm cu interes maxim episoadele următoare.

Erau precum doi porumbei,
Credeam că nimeni și nimic
Nu va umbri ce-i între ei,
Dar i-a umflat-o un amic!

GPI, mi-a plăcut găselnița ta și mi-am permis o variațiune pe aceeași temă.
Ce idei îi mai trec prin cap și lui nea Ruse, ăsta...
:)

de acord cu tine. Dar nu o apreciere matematică a poantei mă interesează, ci faptul cum e percepută de altcineva.
De exemplu, ultimile tale două rânduri îmi sunt de real folos. În sensul ca la fel am gândit și eu - jocul de cuvinte e subtil(prea subtil?) dar are slabiciunea semnalată de tine. Știam că nu e de nota 10 dar voiam să știu dacă ideea merită a fi exploatată.

Dacă pentru un vers fără mari greșeli de ritm, cum spui tu, ai făcut un comentariu așa de elaborat, mă întreb cât ai fi scris pentru niște greșeli mai grave. Glumesc, desigur. Și îți dau dreptate. Și îți mulțumesc pentru comentariu. Însă personal aș fi interesat și de altfel de analize, dincolo de farmacia asta tehnică. Ceva mai pe fond, ceva mai aplicat pe poantă. Acolo ar fi interesant să văd diferite reacții, să văd - dincolo de subiectivismul firesc sau tocmai prin prisma acestui subiectivism - dacă am reușit să transmit ceea ce mi-am dorit. Și nu vorbesc neapărat despre catrenul de mai sus. M-ar interesa niște păreri privind anumite nuanțe mai de finețe în susținerea poantei, a mesajului. Bineînțeles, dacă cititorul găsește așa ceva în cele patru versuri. Altfel, e ca atunci când te duci la un șef cu o lucrare (și tu știi bine asta)iar el ți-o returnează pentru niște virgule puse aiurea, dar dacă îl întrebi peste 5 minute nu mai știe nicio idee din materialul prezentat. Asta admițând că în materialul respectiv există astfel de idei.
Tot cu respect deosebit

Nu ți-au dat praz, îi înțeleg,
N-a fost recolta prea bogată,
Dar meritai, distins coleg,
Măcar o ceapă degerată...

:)

Îmi spun ca prostul: măi, să fie!
De la o vreme-am constatat
Că de atâta teorie
Nu mai ai loc de res...pirat!