Ca un nufar adolescenta

Oglinda si nu numai oglinda

Isi tremura argintul,

O insotesti de a lungul acelui februarie

Sterp cit un astru, privindu-i profilul

Revarsat

In soare.

Apa si nu numai apa

Isi leagana trecerea,ea povestindu ti cum demult fusese

Locuitoarea citorva cvartaluri de versuri sidefii

Si cum poetul isi uitase intreaga asezare dinspre mare,

Plecase fara urma in alt oras

Noaptea salasuindu si bruma peste geamuri,

Intirzie dezghetul.

Sa innoptezi dincolo de metafora,

Adincesti cerul unei odai

In albastru marin,

Poezia minte,si ce rost mai are un tapet cu mare

Cind si asa odaia mult prea strimta

Neincapatoare ti pare,

Ce rost are poezia…

Ratacesti prin burgul nins,

Te trezesti intre zidurile poemului,

Piata aceasta fu cindva tropot de cai,

Veselie de precupeti,

Copii hirjonindu-se la fintina ;

Ceasul din turn si-a alungat de secole

Hulubii,

Ceasul cu cuart din orasul nou

Risipeste orele-n tacere,

Pina si poezia e muzeu

Prin care intirzii,cumperi ilustrate

Ca apoi din intimplare-ti amintesti.

Timpul si nu numai timpul

Isi fosneste anotimpurile.

Poetul si un numai poetul

Isi pune anume cravata cu zari de lavanda,

Si-a uitat adolescenta in fiecare poem,

Arhitect zidindu –si cintecul din temelie.