Formele uitării

Am încercat toate substitutele care pot fi atribuite uitării. Am apelat la orice atrocitate sau blândețe menită să-mi umple vidul din mine; o irosire atemporală, o tentativă patetică a suspendării mele din propria-mi istorie. Ce suntem, mai mult decât o epistolă nescrisă, inaccesibilă contemporaneității!? Pendulând între ratări și inexplicabilele beatitudini, rezultat al unor palide reușite, ne îndreptăm spre aceeași finalitate fără drept de recurs. Dinaintea morții suntem toți egali; tot geniul de care am dat dovadă în evitarea sau atingerea destinului este nul. De atâtea ori am murit în mine, încât iminenta apropiere a neantului îmi aduce a izbăvire, îmi conferă o liniște revelatoare, dominantă dinaintea zvârcolirilor mele. Ocupația de bază mi-a devenit rutina înmormântărilor mele. Îmbălsămarea suferinților noastre este veridică numai prin uitare, care își va însuși întotdeauna chipul ultimei ratări. În fiecare dintre noi zace un muzeu al suferinței. În mine, inerentă este muzica lui Bach, reînnoirea colecției de portrete și solitudinea în vizită. Astfel îmi reușește a mă verifica de existență.

Cluj Napoca
aprilie, 2009