Un pictor bătrân

Mergeam spre casă când niște băieți aflați pe scara blocului încep să facă semne obscene spre mine. Să îmi dea sfaturi sexuale vulgare și îi ziceau prietenei mele cum ar trebui să caute pe altcineva. - Omul ăsta fute mai bine decât toți voi la un loc, le-a zis-o. Deja, la vârsta mea, nu îmi pasă ce cred niște puști. Eu am 55 de ani și ea 25 de ani. Eu mă bucuram că e lângă mine și că pot să-i simt parfumul vioi, să-i simt pielea tare și să-o văd zâmbind cu dinții ei mari și drepți. - Îmi place colecția dumneavoastră de tablouri!, a fost primul lucru pe care mi l-a spus când a venit de la spital să aibă grijă de mine. - Îți place? Și să nu îmi mai zici dumneavoastră. Spune-mi Mircea - Da, aveți... ai tablouri frumoase. Dar ce sunt? - Ah, cât de mult mă bucur că ai întrebat. Tabloul acela e un Rembrandt, i-am arătat cu degetul din scaunul cu rotile, iar restul sunt ale mele. - Uau, ale dumneavoastră? - Da. Ale mele. - Scuză-mă, Mircea!., a zis zâmbit toată. Ochii căprui îi sclipeau. Așa a început. Făcea voluntariat la spital și își ajută o prietenă. Am avut noroc și a căzut pe capul ei grijă de a mă face bine, trebuia să fac terapie fizică cu ea. Studia franceza și engleza la facultate și, din pasiune, istoria artei. Cât timp era la mine beam ceai și vorbeam despre tablouri sau pictori. O fată inteligentă și foarte frumoasă. Când m-am făcut bine i-am mulțumit cu o cină și cu o plimbare prin muzeul de artă. Pentru seara aceea renunțase la haine obișnuite în schimbul unei rochii roșii cu bretele, lungă până la genunchi împreună cu o pereche de pantofi cu toc, cu botul rotund. Părul negru îl lăsase în voia lui, pe lângă gât, până la umeri. Era puțin ondulat. Se machiase: contur cu creionul negru în jurul ochilor căprui, un ruj roșu și obrajii puțin fardați. Îmi plăcea la nebunie de ea așa. Și când era la mine îmbrăcată în blugi și tricou mi se părea incitanta, dar acum era cu totul altceva. Înconjurat de muzică de jazz, la o masă rotundă cu veselă roșie, la lumina lumânării, bând vin bun și degustând mâncarea delicioasă alături de această femeie era ceva special. Eram foarte excitat și voiam să o văd pe toată, dar îmi știam situația și nu încercam să o împing spre altceva. Numai prezența ei, râsul tineresc și aviditatea pentru cultură îmi erau de ajuns la vârsta mea. După ce am mâncat desertul, am plecat la muzeu. Vorbisem cu un prieten și gardianul urma să ne lase să intrăm după program. Am mers unul lângă altul însoțiți de opere minunate. Le admiram în tăcere, iar din când în când ea îmi punea întrebări și eu îi răspundeam. Am mers cu taxiul acasă și am lăsat-o în fața blocului. M-a sărutat pe obraz când s-a dat jos din mașină. Tot drumul șoferul mi-a aruncat priviri în oglinda retrovizoare și se vedea că îl mănâncă să mă întrebe cum de am ieșit cu ea. După ce i-am zis nouă adresă taximetristul, el a încercat să obțină cât mai multe informații de la mine în legătură cu fata. L-am ignorat și am specificat unde să mă ducă. S-a enervat și a dat muzica mai tare la radio. Am mai contactat-o peste câteva zile. Nu a răspuns la telefon. După ceva timp în care nu a răspuns la telefon m-am dus la ea acasă. Menționase odată unde stătea și că era nemulțumită de proprietar care tot venea la ea și îi făcea avansuri ei și colegei de apartament. Aș fi vrut să-l întâlnesc, să-l pocnesc. Mi-a deschis Adela, colega, și mi-a zis că nu vrea să mă vadă și ar fi mai bine să nu intru. După câteva rugăminți am reușit să intru. Mi-a zis de la început că nu ar trebui să ne mai vedem pentru că lumea începea să vorbească. Că nu vrea să fie iubita unui bătrân. Și a continuat tot așa câteva minute. După ce am reușit să o liniștesc, am făcut-o să înțeleagă că suntem prieteni și nu o obligă nimeni să facă nimic și lumea o să vorbească tot timpul, ce treabă avem noi cu ea. Am făcut cinste cu prânz la un restaurant. A mâncat clătite ca desert. Ne-am reîmprietenit. În următoare lună am mai ieșit împreuna la film sau să mâncăm ceva. Câteodată rămânea să doarmă la mine după ce petrecuse în oraș pe undeva, apartamentul meu fiind mai aproape de locurile pe unde ieșea. Tot timpul cât am fost prieteni mă chestiona: dacă am fost căsătorit? Dacă am avut copii etc,. Eu tot evităm să răspund și de obicei îi povesteam alte amintiri. Prietenia noastră s-a terminat într-o seară când priveam un film la mine acasă. Nu mai țin minte ce flecăream când de-o dată s-a întors cu toată fața spre mine și nu am rezistat să o sărut. M-am aplecat și i-am atins buzele cărnoase, tinerești. M-a acceptat și a fost de acord câteva secunde când parcă și-ar fi dat seama ce se întâmplă. M-a împins și mi-a zis că asta nu poate să facă asta. După scuzele mele, supărarea ei, dorința să plece, vorbele mele, s-a întors spre mine și m-a privit preț de câteva minute. Voiam să zic ceva, dar m-a oprit. - Te plac, dar nu pot. Ești bătrân și nici bani nu ai, a încununat ultima propoziție cu un râset fals. A plecat și nu s-a întors decât peste câteva zile. A sunat la ușă și mi-a zis: - Uite ce e, m-am gândit și vreau să încerc, dar trebuie să ai grijă cu mine. Am zâmbit și am poftit-o înăuntru. Așa am ajuns să fiu luat la bășcălie de grupurile de adolescenți. Mă simțeam bine cu ea, îmi dădea energie. Nu trebuia să stau în fața televizorului toată ziua. Prima oară când am făcut dragoste m-am simțit atât de bine, încât mă rugam să mă facă tânăr iar. Trupul ei alb și zvelt cu sânii tari și fesele rotunde, gâtul ademenitor și buzele zdrobitoare. Prima dată am fost ca doi îndrăgostiți începători. Îmi izbucnea inima din piept și mâinile mele nu conteneau căutarea trupului acela miraculos. Îi sorbeam buzele și ochii mei o mâncau nemilos. Totul mi s-a părut că o splendoare festivă. Într-o zi, în timp ce stăteam goi și transpirați unul lângă altul, îmi vorbește - Chiar mi-a plăcut asta, zice ea gâfâind ușor - Mă bucur. Stăpâna mea: spune și eu o voi face, îi zic rânjind și îi sărutat mâna aflată pe pernă fără vlagă - Știi ce mă gândeam? Zice și se întoarce spre mine. Își sprijinea capul cu mâna, un sân s-a lăsat puțin în jos atras de gravitație. Trupul ei unduit arată ca un lanț de munți văzuți de departe. - Cred că mi-ar plăcea unul cum aveți voi bărbații. Mă întreb cum se simte? - Dacă ai avea atunci nu mi-ar mai plăcea de tine, zic râzând. Adică sunt doar un obiect sexual?, obiectează ea imediat cu un zâmbet jucăuș pe fată. Acum, serios, nu știu, revin eu, să știi că și eu mă gândeam odată ce simțiți voi, femeile, și mă gândeam că nu cred că mi-ar plăcea. E ceva cu care ne naștem, iar dacă am face schimb cred că ar fi foarte ciudat. - Oricum, ar merita un studiu de caz, a zice asta și trage cearceaful peste trup până la gât. Sta câteva minute în liniște după care deschide gura iar. - Spune-mi viața ta, ceva real despre tine, despre trecutul tău și nu mă minți, te rog. Atunci am simțit că nu mai putea să mint sau să ocolesc subiectul. Așa că am început cu începutul. De la naștere până acum... - Aha, știam eu că ai fost căsătorit. - Da, am cunoscut-o la facultate și mai târziu ne-am căsătorit. E o femeie extraordinară și nu îmi regret perioada... - Copii? - Da, un băiat - Păi, și eu de ce nu l-am cunoscut. Þi-e rușine cu mine? Sau e de vârsta mea, spune ea chicotind. - A murit acum ceva ani, într-un accident stupid de mașină. Un camion a dat peste el. Trebuia eu să mă duc să o iau pe soția mea de la serviciu, dar l-am trimis pe el. - Îmi pare rău. Atunci iese de sub albeața cearceafului și-și lipește urechea stângă de pieptul meu. - Cred că și acum da vina pe mine. Eu trebuia să mă duc să o iau pe Gina, fosta soție, de la serviciu, dar nu aveam chef și l-am trimis pe el, am continuat simțind cum sub piele mi se strecoară o urmă de tristețe. - Cred că nici tu nu poți să te ierți pentru ce s-a întâmplat. Cred că încă te simți vinovat pentru că l-ai trimis pe el și nu te-ai dus tu. - Știu, încerc să nu dau vina pe mine, dar e greu. Dacă mă duceam eu, acum era altfel situația - Da, însă nu poți continua cu gândurile astea de vinovăție, trebuie să te ierți... - Da ce, acu ești psihoterapeut? - Ah, nu, dar am studiat și eu câte ceva, chiar dacă nu sunt o babă ca tine, îmi zice și mă înghiontește cu degetul în burtă. - Am încercat să ne continuăm viața, dar după câteva luni de la accident Gina a zis că nu poate să mă privească. Că mă urăște. - Și... - Nu mai am chef..., o împing ușor de pe mine, apoi îmi trag chiloții pe mine și mă duc în bucătărie să beau ceva tare. După perioada de grație a fiecărei relații când nu vezi decât pasiunea, iubirea și frumusețea ei, am început să văd și altceva. Ieșea din ce în ce mai mult cu prietenele ei și nici nu mai venea la mine așa des. Flirta cu tipi mai tineri, arătoși, bărbieriți, parfumați, mirosind a tinerețe, pe care îi întâlneam pe la vreo petrecere la care eram invitat. Parcă nici în pat nu mai era ca la început. Într-o zi s-a trezit și m-a întrebat ce e cu mine, că dacă s-a întâmplat ceva să-i zic. Dar era prea târziu. Am închis totul în mine și am pus capacul. A renunțat să afle ce e cu mine după câteva răspunsuri negative din partea mea. Ea nu știa că eu văd cum se uita la alții și cum le atinge brațele și râde la tot ce zic. Am renunțat să mă mai duc la petreceri, sperând ca voi scăpa de gândurile astea negre. În schimb nu am reușit pentru ca într-o seară când am primit o invitație eu am refuzat-o categoric și ea a răbufnit. - Nu mai facem nimic. Stai toată ziua în casă. Boșorogule! Nu mai vrei să fii văzut cu mine ai? - Stai! Unde fugi de mine? Nu poți să te bagi în camera aia și să dai cu vopsea pe hârtie. Zi! - Ah, așa ești. Nenorocitule, se răstește când închid ușa după mine. Eu mă duc, nu mă interesează, cunosc destulă lume, o aud din camera cealaltă După ce am aruncat câteva dare de vopsea pe pânza nu am mai rezistat. Capul îmi colcăia de gânduri și imagini. Am intrat peste ea în camera în timp ce se schimba. - Așa deci! Curvo, de-aia te-ai îmbârligat cu mine ca să întâlnești tineri arătoși și cu bani - Ești nebun și să nu mă mai faci tu curva!, mi-a zis ea în timp ce-și pune piciorul în dresul negru. - Curva! Curva! Curva!, continui fără să o scap din ochii. - Porcule, nesimțitule, se ridica plângând și îmi arde o palmă zdravăna peste fălci. După ce mă mai lovește de câteva ori în piept, renunța și se așază pe pat cu dresul pe un picior, în sutien negru și chiloții negrii plângând. Mă simțeam ultimul om, nu voiam să fac asta, chiar mi-am zis că nu o s-o fac, dar uite că nu am reușit. - Uite, îmi pare rău, dar te-ai îndepărtat, tu flirtai cu aia, tu îi sorbeai din ochii și ai uitat de mine. - Eu!? A răcnit ea la mine. Tu ai început să bei mai mult și nu mai știi ce vezi, de câte ori a trebuit, practic, să te trag de la petrecerile alea. - Păi tu vorbeai cu ăia și uitai de mine, de aia beam - Eram drăguță și dacă vrei să știi, vorbeam despre tine și opera ta. Toți te laudă, dar ești un bețiv și nimic mai mult. - Acum, marș de aici și lasă mă în pace, îmi ordonă să ies din cameră, arătând direcția ușii cu mâna. De data asta nu am mai reușit să o înduplec: telefoane și câteva vizite nu au dat roade. Am vorbit cu ea când am văzut-o la o petrecere. M-am dus sperând ca ea va fii acolo și am găsit-o la brațul unui tânăr într-un costum bleumarin cu dungi albe. Voiam să îi trag câțiva pumni, dar m-am abținut pentru ca într-un fel mă simțeam bine: avusesem dreptate, deși ea negă în continuare. - Nu este ceea ce crezi, am ieșit că mă plictiseam îngrozitor și el a fost drăguț și m-a invitat. Până la urmă ce mă interesează ce crezi tu. - Voiam să-ți cer scuze și să-ți zic că m-am comportat ca un gelos prost. - Ei bine, poate mai e speranța pentru tine. Atât mi-a zis în seara aia și am tot așteptat un telefon din partea ei, dar nu a venit. Am încetat să mai ies prin locurile unde știam că puteam să o întâlnesc. Trebuia să o șterg cât mai repede din minte. Într-o zi când era prea cald să stai în casă, m-am hotărât să fac o plimbare până la cimitir. Când am ajuns, am dat din nou de hidoșenia aia mare de la intrare. Tot timpul m-am întrebat ce caută o statuie de câțiva metri lungime într-un loc ca acesta. Nu am stat niciodată să observ cine este întruchipat acolo. După ce am pus florile, proaspăt cumpărate, pe mormântul fiului meu am vorbit câteva minute la piatra încălzită de soare. Era o arșiță îngrozitoare, soarele era gata să ne prăjească, dar acolo era liniște. Se mai auzea un foșnet din când în când sau o mașină în depărtare. Am ieșit la strada ce intra în cimitir. Asfaltata, delimitata de plopi. În timp ce intră pe poarta mama fiului meu, am văzut-o pe fosta mea iubită stând pe o bancă din ciment privindu-și degetele de la picioare. Nu o mai văzusem de ceva timp, părea îngrijorată, oare ce voia?, cum mă găsise?. De la ea am trecut cu privirea la Gina. M-a recunoscut și mi-a zâmbit ca întotdeauna ușor strâmb, în partea dreaptă sau poate mi s-a părut că mi-a zâmbit. Ramele ochelarilor erau ascunse sub părul cenușiu. Nu a vrut niciodată să-l vopsească. În timp ce pășeam spre ieșire, oarecum speriat de întâlnirea celor două femei din viața mea, am văzut un camion albastru ce gonea spre noi. Mașina se izbește în fundația statuii, lovind-o și pe Gina. În următoarea secundă statuia se înclină și cade pe spate deasupra băncii de ciment, unde se afla ultima mea iubire. Totul s-a petrecut ca un fulger de sunete. Nu pot să cred. O imagine de tablou. O absurditate. ăă