Așteptând într-un vas scufundat la poalele albastrului.
Camera nu era mare. Abia dacă încăpeau o masă și două scaune. Doar asta era acolo. Singura sursă de lumină din cameră venea de pe fereastră și nici măcar un bec nu era agățat în tavan. Pereții
Times are changin'
Se sprijinea pe stâlpul coșului de baschet din curtea interioară a liceului. Și-a tras fermoarul gecii de piele până sus, apoi a aprins o țigară. Undeva la etajul al doilea, fetele din clasa
Woland
Și-a tras în farfurie o bucată de friptură de pe platou, apoi lângă a așezat câteva linguri de orez împreună cu ciuperci prăjite, aburinde. A tras puternic aer pe nas, aplecat deasupra farfuriei. A
în cameră cu o fantomă
Sună telefonul: alarma. El scoate mâna de sub pătură și o întinde până la noptieră. Apasă de câteva ori pe telefon până se oprește. Stă două, trei minute cu fața în perna caldă. Nu vrea să plece,
Drumul în afara existenței
O după-amiază caldă de toamnă. După o zi de mers cu mașina, ajunsesem acolo. Am parcat pe marginea drumului, cam la 500 de metri de la intrare în cartier. Imediat, lângă, se întindea în fața mea, în
August2
Transpiram foarte tare. Pe frunte mi se formaseră broboane, iar pe obraji îmi curgeau picături. Am râs împreună. Să-ți zic exact unde eram. Mă aflam într-o cameră înaltă și destul de lungă, dar cam
Mai
Sună alarma. Ea se trezește fără probleme. Se scoală din așternuturile albe, dă perdeaua într-o parte și deschide fereastra. Pune apă într-un pahar și îl dă pe gât în timp ce privește parcul din
Gris cu lapte
Sună la ușă, sperând că el să răspundă. Nu credea că era acasă, dar asta nu o oprea să spere. Lasă plasa pe podea, sprijinită de piciorul ei și descuie ușa. O împinge până atinge perete, apoi ridică
Martie
- Și apoi ce facem? - Ne plimbăm prin parc. Mai întâi pe aleile aglomerate, să ne uităm la oamenii de acolo, apoi, treptat, ne mutăm pe aleile singuratice. - Cum e
Decembrie
Ce moaca are cu zâmbetul ăla tâmp, parcă e tot timpul fericit, are capul mult prea mic pentru trupul lui și e atât de îndesat, încât ai zice că n-are gât. Nu cred că omul ăsta a avut un gând mai
Noiembrie
O așteptam afară, în stradă. Nu am mai urcat până la ea în garsoniera. Era pe la începutul lui noiembrie, dar nu era așa frig. Știu că aveam un pulover subțire și sacoul pe deasupra și toate frunzele
August
Era o zi târzie de vara. August cred, si trebuia sa petrecem weekendul la sat alaturi de parintii ei. Am acceptat. Procesul de decizie a fost un meci de tenis foarte disputat. Am plecat dupa ora
O seară înfometată
Ne-am așezat la o masă din colț de lângă fereastra cu vedere în stradă. Un băiat tânăr ce poartă pantaloni negri, cămașă albă desfăcută la primii doi nasturi, ne-a adus meniurile și ne-a spus că
Un pictor bătrân
Mergeam spre casă când niște băieți aflați pe scara blocului încep să facă semne obscene spre mine. Să îmi dea sfaturi sexuale vulgare și îi ziceau prietenei mele cum ar trebui să caute pe altcineva.
Punctel Slabe
-Punctul meu slab, spune primul barbat privind înapoi spre ea -Ce?, întreaba ametit barbatul de pe cealalta parte a mesei -Ea e punctul meu slab, calcâiul lui Ahile daca vrei, a spus fara sa-si
Deznodământ
Soarele gălbui, timid se ridică încet pe cerul înghețat de decembrie. Încă mai cădeau câțiva fulgi din norii presărați cu grijă pe cer. Și câinele blocului se trezește. Își ciulește urechile albe,
