Poezie
Minune
1 min lectură·
Mediu
O viata si un suflet noi cu toti avem
În aceasta lume ce pare-a fi a noastr
Nici o idee n-avem însa cum o trecem
Nainte de-a ne pierde-n zarea-albastra
Carcase goale de iluzii ce-au murit
Se-aud sunând de vântul deznadejdii
Pe malul lacului de dor,încremenit
Scriu melodia vechilor primejdii
Acele-au pustiit de noi nestingherite
Idei marete din sori ai vesniciei
Si le-au adus a fi doar vise neîmplinite
In somnul negru pus de viforul orgiei
Resturi de ratiune ce strig-asurzitor
Din temnite cu suflete înlantuite
Invoca vechi virtuti:blestem îngrozitor
Asupra mintilor de-acum,nelegiuite
Vom stii vreodata a iesi
Din carapacea nerecunostintei?
Trebuie din somn a ne trezi
În glas rasunator al biruintei
Trebuie sa le-aratam definitiv
Ca prin a noastre minti,aceasta lume,
O vom putea trezi de la instinctul primitiv
Ca o putem renaste chiar printr-o minune
002660
0