Poezie
Ne agățăm disperați...
1 min lectură·
Mediu
Ne agățăm disperați
de amontele timpului;
firul subțire dintre
suntem și, am fost
abia dacă ne mai ține
Ce căutăm, pe cine?
Eu, sunt un călător,
un călător printr-un crater
ce emană șarade,
un visător, cățărător
pe cratime și pe cuvinte,
un scorpion, alergător
prin ape adânci
Sunt o insulă nouă,
născută din silabe
scufundate în
lacuri vulcanice,
departe de
rutina cotidiană,
nu sunt pomenit
pe nici o hartă,
de aceea, este greu
de ajuns la mine!
trebuie să auzi
sunetul firului de iarbă
când crește,
al frunzei
când pălește,
sau înverzește
sub anotimpuri,
trebuie să scormonești adânc,
printre pietre,
ca un experimentat
căutător de diamante,
să știi să miroși
ca un botanist
orice boare
care-mi mișcă
pânza de păianjen
de pe suflet;
trebuie să-ți faci
o pirogă de cuvinte
care să-ți spună
cum se mânuiește
sextantul frazelor,
pentru a putea naviga,
iar velele!,
velele trebuie
să fie construite din dragoste,
cu dragoste
Ai făcut toate astea?
În fața ta,
sufletul
mi s-a deschis:
ai ajuns aici, pe noua insulă...
inima mea
(din volumul \"tinctURI\" - 2011)
00854
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 57
- Actualizat
Cum sa citezi
Florin Constantin Verdeș. “Ne agățăm disperați....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-constantin-verdes/poezie/13987446/ne-agatam-disperatiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.