Poezie
metamorphosis
mă poartă mai departe...
1 min lectură·
Mediu
S-a stins lumina-n cântec, când silnic te-a furat
Din sânul vieții-aripa de vis învolburat,
Mi-e rătăcire pasul, și-nfrigurat m-afund
În iadul suferinței, cu strigătu-mi profund.
Te caut fără preget, și gândul mi-l ascund
În valurile morții ce-n inimă pătrund.
De spaimă și cutremur puterile-mi slăbesc,
Dar mai adânc e dorul, și pasul nu-l opresc.
Se stinge lumânarea de rugă și mă pierd
În negura tăcerii, vrând chipul să-Þi dezmierd.
Oprită mi-e suflarea și-un ultim, slab, suspin,
Mă poartă mai departe, spre-altarul Tău divin.
Mă prăbușesc în pragu-i, cu fața la pământ,
Orbit de raza-Þi vie, ieșind din norul sfânt.
Căzut în închinare, mă poartă mai departe
Lumina Feței Tale, sculându-mă din moarte.
002.276
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- florin caragiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 112
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
florin caragiu. “metamorphosis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-caragiu/poezie/195276/metamorphosisComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.