Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Icar

1 min lectură·
Mediu
Tăcut plânge lumina-n cânt.
De pe culmile inimii, cu-aripi de gând
Îmi fac avânt spre înalt.
Sublim albastru-mi curge în vine,
Tremură carnea-n versul ce țâșnește
Ca sângele sub biciuiri de raze...
Și ochii mi-au orbit de mult,
mai știu că zbor spre cer
doar prin arsura ce își taie drum în trup.
Cu cât mă-nalț, cu-atât mă frâng,
puterile-mi slăbesc, mă prăbușesc. În mine.
Fiorul înserării îmi strânge-aripa protector
În jurul geamătului înflorit.
Îmi aflu inima zdrobită de-un cuvânt,
din care-acuma un căuș de apă izvorând
îmi spală chipul. Oh, limpezimi!
Acuma știu. Îmi fac din nou aripi,
dar nu le mai călesc în visu-mpătimit,
ci în lumina picurată-n rugăciune
le dau esență de lumină.
Nu-mi mai vor arde, și lumina însăși
le va atrage-n sânu-i ca pe ce-i al său...
002456
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
132
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

florin caragiu. “Icar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-caragiu/poezie/178529/icar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.