Poezie
Icar
1 min lectură·
Mediu
Tăcut plânge lumina-n cânt.
De pe culmile inimii, cu-aripi de gând
Îmi fac avânt spre înalt.
Sublim albastru-mi curge în vine,
Tremură carnea-n versul ce țâșnește
Ca sângele sub biciuiri de raze...
Și ochii mi-au orbit de mult,
mai știu că zbor spre cer
doar prin arsura ce își taie drum în trup.
Cu cât mă-nalț, cu-atât mă frâng,
puterile-mi slăbesc, mă prăbușesc. În mine.
Fiorul înserării îmi strânge-aripa protector
În jurul geamătului înflorit.
Îmi aflu inima zdrobită de-un cuvânt,
din care-acuma un căuș de apă izvorând
îmi spală chipul. Oh, limpezimi!
Acuma știu. Îmi fac din nou aripi,
dar nu le mai călesc în visu-mpătimit,
ci în lumina picurată-n rugăciune
le dau esență de lumină.
Nu-mi mai vor arde, și lumina însăși
le va atrage-n sânu-i ca pe ce-i al său...
002.493
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- florin caragiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
florin caragiu. “Icar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-caragiu/poezie/178529/icarComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.