Florin

hah :D mie\'mi place mult poezia asta, nuj de ce, poate pentru că am fost și eu odată de mult într-o sală de teatru în care publicul și actorii râdeau împreuna de tragedia pe care o puneau în scenă, de-l făceau pe autor să se răscolească în mormânt la fiecare hohot de râs isterizat. ține de perspectiva regizorală, veți sări - daca el vrea să râdă, atunci SÃ-SE-RÂDÃ (cu sensul de \"să râdă toată lumea\", nu \"să se râdă el pe sine\")! anyways, uitasem cât de elaborat se disecă o operă literară aici pe Agonia, poate de aia nu mi-a plăcut niciodata siteu ăsta - sună ca ora de română, doar că fară profesor.
și totuși, ca să fiu în pas cu direcția generală a comentariilor (\"when in Rome...\"), voi adăuga succint: domnișoară Ela Victoria Luca, solicit să va congratulez pentru acest material de o iscusință impetuoasă și de un conținut inefabil care nu poate fi exprimat în cuvinte și deci nici în propoziții întregi.
cu stimă și considerațiune, Florin.
p.s. nu serios, chiar mi-a plăcut, în special ultima parte \"ești spectatorul-problemă nu vii la timp nu aplauzi / nu privești nătâng nu rămâi prostit / nici măcar nu păstrezi naibii liber locul de lângă tine / pentru singura dragoste reală\". poate sunt naiv, sau poate sunt singurul care a recunoscut sarcasmul, dar cred că \"spectatorul-problemă\" e tocmai acela care nu se uită la detalii, care nu caută să înțeleagă substratul adevărat al operei ci o ia ca atare, ca o înfățișare brută de fapte și caractere, individul care intră intr-o sală de teatru cu același entuziasm cu care ar fi vizionat ecranizarea piesei, lipsit de curiozitatea de a \"trăi\" el însuși odată cu personajele.