Florian

Anca, cred ca vorbim fiecare limba lui,
dar aproape niciodata una comuna.Nu spuneam ca este vorba doar de pesimism,
ci acesta rezida din felul tau de-a vedea viata, dragostea, despartirea...
Imi spui despre *dragostea ta nebuna*,
dar tu stii ce este nebunia? Sa nu confunzi, te rog frumos, nevoia stingenta a psihicului uman de-a gasi liniste, impacare, de-a se regasi in celalalt, cu nebunia(patologica sau de moment)...daca facem acest lucru, putem
sa schimbam pe de-a intregul natura umana.In urma noastra, precum in poeziile tale, nu ar mai ramane decat vantul...Sa nu te superi pe umila mea fiinta!

Anca, ma iarta ca doresc sa comentez cuvantul *nebuna*, aparut de prea multe ori in aceste ganduri, dar denota un singur lucru, din pacate: iti consideri iubirea, felul tau de-a o privi, drept sursa particularizarii tale, cu toate rezidurile inerente.Esti mult prea tanara, mult prea tanara, pentru a te lasa prada pesimismului.De fapt, iti place sa te hranesti din el, ca sursa de
bucurie, dar si de lacrimi.Nu?... Raspunde-mi, te rog frumos!

De am cauta in viata o clipa de adevar, ce taina mare ar poposi in a noastra minte! Dar tu imi cauti, pare-mi-se,
doar clipa de frmuos, cand moartea e departe, iar sarutul doar frumos.Pe calea cea mai buna asteapta o secunda,
din focul ei prea sacru vei bea candva,
odata...

Sa ma iertati daca parerea mea n-o sa va placa: ce ati trait e prea banal, caci viata-i plans, iar lacrima surade,
ati cautat doar ale dvs nevoi, e trist,
dar dragostea nu-i moarte, e clipa de abis cufundat in vraja realului, ce noua, oamenilor, nu ne surade...
Sa nu uitati, apoi sa nu mai plangeti: caci lacrimi, mii, voi mai brazda obrazul, pana cand veti uita sa mai iubiti, insemnul cererii pagane, din mintea ce s-a oferit far\' de rost,
de n-are sufletul supunere...
Trait-ati singur si stingher, in mintea ce acuma plange, erati profesor si n-ati stiut ca visu-i stins si prea patat...de nevoia ce strange, in ale sale brate reci, bucurie, rana, moarte, viata, sange...???