Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

așa ...

2 min lectură·
Mediu
Mamă eu vreau să îți scriu o scrisoare. Știu că nu e frumos așa să știe lumea ce facem ce spunem de ce suferim de ce plângi știu că m-ai învățat să nu vorbim la străini despre casa și viața asta a noastră. Dar eu mamă nu te pot asculta. Eu am rămas cu lumea la drum să stăm cu schimbul la priveghi că uite acum sosește ninsoarea cea de pe urmă și nu se cade să ne purtăm decât cumsecade cu plecările noastre. Am văzut ieri că ai numărat bulbii de trandafir pe urmă ai pregătit borcanele de sticlă curată pentru iarna aceasta a lor a trandafirilor că mereu te îngrijești mai întâi de ierburile Domnului și apoi de viața aia strânsă la piept micuță și scurtă. Cred că mâine trec pe acasă. Băieții pleacă și ei pe unde-or vedea pe la școli și biserici că de mâine li se vinde casa și eu ce să fac doar știi am rămas să scriu poezii să devin într-o zi să devin. Ce mai face Maria?! E bine mamă ce să facă mă întreabă de tine tu de ea tata de mine și tot așa până când ultima noastră întrebare va face loc unui singur răspuns. Poate trec mâine să te văd. Poate........să nu pleci de acasă! Mai ales că știi de curând unde stau
033.525
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
224
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

florian stoian -silișteanu. “așa ....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/proza/203155/asa

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@a-0019767Aa
Textul impresionează prin nostalgia vremurilor apuse, prin calitatea sentimentului și a stilului colocvial al scrisorii familiale. Finalul parcă este desprins dintr-o poveste tristă, în care despărțirea guvernează.
Plusul este adus în text de incertitudine. Personajul nu este sigur de acțiunile sale următoare, iar asta face ca mintea cititorului să zburde prin gândurile sale.
0
aprecierea sau cearta pe care o găzduim în spațiul acesta al comentariului aduce uneori bucurie. Pe mine unul mă fascinează când cititorul prietenul și fratele meu spune Ești bun! Când se arată că am șchiopătat sigur mă supăr dar nu trag cu pușca mai degrabă strâng tare din dinți și caut să scriu în felul în care omul care mă citește să vibreze să simtă. Dacă am reușit să te poftesc cu voia ta în textul acesta am mai câștigat încă o zi de a trăi. Și pentru asta domnule Alex Radu nu am altceva decât mulțumir
0
@a-0019767Aa
Mie mi-a plăcut textul și am încercat să-i fac un comentariu în care să ilustrez, grosso modo, trăsăturile ce ies în evidență (cel puțin așa cum apar ele în viziunea mea).
La recitire,
Alex
0