dacă nu tu

(Cuvintele se sparg de stânci și ecoul se-aprinde. Luminând prăpastia. Prăpastia, această libertate absolută a muntelui față de el însuși. Și aerul din ea încheagă fluturi hrănind cu ei depărtările. La primele cotituri ale nopții nici n-aștept să se coacă clipele, de verzi îmi înfing în ele dinții, aruncându-mă gol în iatacul durerii, cu mustul singurătății mele hrănindu-mă. Cât murmur încape într-un țipăt? Câtă aritmetică într-un zbor? Câte împliniri într-o moarte? Dezgrop din pământ o lampă aprinsă, dăruindu-ți-o, făgăduindu-ți un tropot de cai zugrăvit pe-o fereastră. Oricum, eu mă voi frânge în două și fiecare fi-voi celălalt. Tuberoze vor vesti dezmeticirea largurilor și hulubăriile clipei se vor umple de aerul proaspăt al altei depărtări. Peste silozurile memoriei va începe să ningă și fi-vom nimeni mergând spre nicăieri.)

această paranteză aparține lui Traian Furnea

îi aparține

îi dedic poemul acesta traianului. Odată prin bistrița i-am dat inelul pe care îl luasem de la tata fără să știe.În altă zi am convins un preot să poarte și el blugi și cămașă cadrelată. Mi-a dat inelul lui tata înapoi. Mult mai ârziu am aflat că am fost singurul căruia a întors. Ce mult mi-ar fi să știu că dacă se poate să afle și să fie mândru de mine

Traian Furnea nu are cum să afle, a murit acum câțiva ani singur și fără de pritenii lui cei mulți și buni lângă el.

Dana Banu salută gestul gestul.

gestul tău

scuze, e târziu

știam că a murit. altfel...e târziu

ma bucura faptul ca mai exista amintiri despre tata si in alte inimi...
p.s. nu a murit singur....

Andreiule copil drag! Pe Traian l-am cunoscut pe drum unde și locuiesc de fapt.Eram Prin Sângeorz Băi la o strigărură de Maieru. Într-o seară priveam înalt de la un balcon spre lume.Prin lume undeva în fața hotelului înconjurat de multă lume era tatăl tău.Îl văzusem în cursul zilei.El și ziua erau prin lume.În seara aia însă o singurătate umbla și ea la drum.Îmi era așa teamă și ciudă eram invidios și reținut rușinat și stingher emoționat și inchisdeschis...în jurul Traianului roteau păsări oameni și întâmplări. Priveam ascuns de pe balcon la ce se întâmplă. Aș fi dorit să fi fost printre ei. Trecusem pe lîngă tatăl tău mai devreme și împins de un ceva străin m-am învîrtit o singură dată sperând cumva să fiu băgat în seamă. Nu a fost așa.A fost prima zi cea în care s-a născut a doua. Nu știu ce s-a întâmplat. L-am pândit ca un vânător al sinelui. Ne-am întâlnit.Nu mă întreba copile ce am vorbit fiindă nu cred că așa a fost. Țin minte doar că începând de a doua zi lumea din jurul lui a dispărut. Era doar cu mine. Devenisem o lume. Și Doamne copilule ce fericit am fost că din momentul acela pe urmele mele au început să calce poemele și rotunjitele desene drumuri și fapte noi femei frumoase puse de îngeri în icoane....Să-mi lași te rog o adresă pe mail....silisteanu@yahoo.com