Poezie
Câinele pietrei
1 min lectură·
Mediu
am auzit cocoșul cântând unei câmpii despărțitoare în ape
case mari unele vechi porți înalte garduri din fier tânăr
oameni mai puțin
un drum lung singur și el printre ai lui
soarele împărțitor trudei ostenind parcă lumina ce taie în două distanțe Kobișnița lui Adam
Nimeni acasă
Câmpia
Punem în gând inima ne e teamă cumva să nu bată
a lătra câinele pietrei
umblă munții curând apelor
nu mai e loc în cimitir la marginea drumului cruci îndemnând
Nimeni acasă
Câmpia
Seara mâncăm carne bem vin și uităm
licuriciul rupe din lanț pe jos se întinde o lumină
cădem în genunchi bâjbâim adunăm în căușul palmelor luminătoarea dar ea se scurge printre degetele noastre împreunat de osoase intrând pământului
Dimineața
Caut în cușca pietrei pun apă în strachină nu cumva să muște absența din nou
fac închinăciune speriat gândesc maicii mele pe unde o fi o lumină dar unde?
Pe cine cauți zice Domnul
Târziu
Negotin- Serbia
28 ianuarie 2007
Valea Timocului
023.513
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 162
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
florian stoian -silișteanu. “Câinele pietrei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/1765612/cainele-pietreiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
F-aflu cu întârziată trecere de semnul lăsat.îl bucur și agăț de sinele meu cum de înaltul unei muțumiri
0
poezia, drum inițiatic, ca orice parcurs va purta pașii poetului înspre acasă pe un \"drum lung singur și el printre ai lui\" în efortul necesar descoperirii de sine;
aprecieri deosebite,
amalia