elastic

iubito ești frumoasă ca o streașină la casă din tablă de zinc ușor ondulat țâțele tale înfruntând la pătrat mâinile astea mari ale mele

fără legături merii cresc înnoptând printre ierburi uscate

măruntaiele toate sunt strânse de gât

apoi aruncate

sunt navetist aparțin autostrăzii care înghite mașini

scriu numele tău întreg să se vadă

noaptea e o curvă ascunsă-n livadă

lumea strânge aer în niște bidoane de plastic

nu o să înțeleagă nimeni nimic precis mișcată de atâta durere streașina mâinilor mele înfruntând la pătrat tabla casei din care ne-am luat

un sfârșit