poem fără sfârșit

vin sărbătorile

un nasture se joacă de-a tramvaiul

un capăt de linie se joacă de-a inima

iar eu, ca să nu se prindă nimeni că plâng fac pe cocorul

fudul și cu aripi împrumutând zborului cealaltă depărtare

deodată nasturele se rupe iar tramvaiul acela deraiază într-o nuntă de semne

vai!

poștașul nostru prost plătit și câmpia aceasta printre ruinele unei idei despre iubire

vin sărbătorile ( parcă am mai spus...în fine!

aștept un premiu literar important cu care să mă dau mare printre ai mei...cei care schimbă macazul de fiecare dată atunci

atunci când moartea mea se întoarce acasă cu mâinile goale

cine nu e gata repede să se uite printre uluci că vine răsăritul

cine nu e gată să nu plângă

cine nu e gata să nu creadă că iubirea este cum ești tu

cine nu e gata mai bine să meargă la doctor

să se predea

cu buric cu tot

să se predea cu icoană cu tot

cine nu e gata mai bine să nu știe când s-a născut

DOMNUL numără păsări

unui nasture i se cântă cu ață cu tot ,tricolorul!

i se dă la pachet borangic , e scuipat de deochi și pus pe fugă

pe scara tramvaiului fluturând o batistă toată dragostea mea