Minut cu minut despre ziua ce vine

Ce vă povestim în continua­re, sînt aspecte pe care dvs. nu le-ați văzut la televizor. Vi le creio­năm aici, cu o emoție specială. N-avem acreditare. Este 8,17 mi­nute și stăm planton la prima ba­rieră, a­colo unde jandarmi și cîini dresați, preoți , femei în vîrstă, tineri cu handi­cap, lume bună, cu ifose, cu țîf­nă, dar și cu smerenie, așteaptă să facă pasul. # O măicuță de prin Bistrița ține morțiș să dea o pîinică biseri­cii. # 8,35. Nu contenim să spinte­căm micul văzduh în căutare de fețe de-ale locului nostru și ia­tă că se și arată: conferențiarul u­ni­versi­tar, vicarul Nicolae Brînzea și Ion Popescu, profesor doc­tor, decanul fa­cul­tă­ții din Pitești, vor­besc în șoaptă, înaintînd cu pași mi­ci spre locul foarte aproape în ma­rea biserică, acolo unde însă nu in­tră oricine. # Aflu că Prea Sfințitul nostru Cali­nic e sosit cu o zi înain­te. # Prin curtea în care cadrează un fel de careu-elevi de la seminar, fețe bi­sericești, SPP-iști și ziariști, trece, din cînd în cînd, Episcopul vi­car al Bucureștilor, Vasanufie (iertare de nu am scris corect numele doar auzit). E ușor pus pe șotii. Îi face cu ochiul colegului Þurli și îl și repede, cu rugămintea să-i trimită pozele pe e-mail. # 8,51. Doi jandarmi îm­brăcați în uniformă fac strajă cu arma la baionetă. # 8,53. În difu­zoa­re, se aude parte din Evanghe­lie... „să luăm aminte...“. # La 9,17 minute intră pe culoarul oficial ma­rele boier al intelectualității ro­mâne, nimeni altul, poate cel din urmă, în persoana dlui Constantin Bălăceanu Stolnici. La 9,27 in­tră în marea curte prințul Paul al României, nepotul regelui Carol al II-lea. Pășește alături de doam­na sa, prințesa Lia. Mi se pare pu­țin tristă. Povara ori bucuria care stau ascunse în inimile acestor nobili, te pot încurca. E mare lu­cru să le ghi­cești. # 9,31. Apare Corneliu Va­dim Tudor. Îmi trece prin minte, nu cumva vreun grupu­leț să-i ros­teas­că numele. Dar nimeni n-are cu­raj să se arate la glas cu lozinci. # 9,33. Este ora în care își face a­pa­riția fostul preșe­dinte Ion Ilies­cu. Zîmbește. Cîțiva elevi de la se­mi­nar îi imită tușitul. Pe unii îi buf­­nește rîsul. Sînt, totuși, niște copii. Dar?! Unul dintre puști, fru­mos îmbrăcat, nu se poate abține și îi zice colegului său, un pic mîrîit... „Auzi! Măi, dragă...“. # La 9 și 35 de minute începe Crezul. Mi-aduc a­minte de Gigi Becali. Sar repede gîndul și mă concentrez, deoarece cro­nometrul arată 9 și 38, țintuind jur­na­­lu­lui meu per­sonalita­tea unui alt fost preșe­dinte: Emil Cons­tanti­nes­cu. Încă se rostește Crezul. Fostul președinte își dă seama că ar putea rotunji o im­po­litețe și, de aceea, el se oprește brusc, lăsînd privirea să-i pice în pămînt. Abia atunci cînd se ter­mi­nă Crezul, dl Cons­tantinescu pă­șeș­te mai departe. # 9,43. Intră, co­bo­rînd dintr-o mașină luxoasă, A­drian Năstase. Mă uit în jur și văd că oamenii nu au reacții.# 9,45. Abia în acest moment, toată lumea își întoarce privirea cu simpatie spre unul dintre cele mai impor­tan­­te personaje din istoria Româ­ni­ei. Este regele Mihai. Pășește sigur și calm. Nici un gest nu trădează fața lui, atunci cînd rit­mul sacadat îl împinge acolo unde ce­le mai înalte fețe bisericești pre­gă­­tesc ungerea noului Patriarh Da­niel. # 9 și 55. Se spune Tatăl Nostru. Văd un SPP-ist că își mișcă buzele. Mă gîndesc și zic în min­tea mea: „Uite, la domnul ăsta, bra­vo lui!“ Dar nu este așa și tot bravo îi spun, omul vor­­bește în șoap­­tă, în microfonul lui ascuns. Nu e de joacă așa că vigi­len­ța e la casa ei. # La 9 și 57 de minute, înalt și spătos, intră vicepreșe­din­tele Uniunii Scriitorilor, dl Vos­ga­nian, totodată ministru al Econo­mi­ei și Finanțelor. La doar cîteva mi­nute după el, își face apariția pre­ședintele Senatului, dl Nicolae Văcăroiu. Zîmbește în stînga și în dreapta. Se vede clar că e respec­tat. Îmi întîlnește privirea. Sînt sur­prins că face gestul de a întinde mîna și de a mă saluta. Se uită cu invidie colegii. Gestul însă îi taie calea brusc dlui Boc. În spatele lor, primarul capitalei. #10 și 7 mi­nute. Sînt postat în dreptul ușii pe care scrie Ecleziarhia Ca­tedralei Patriarhale. M-am pus strategic acolo, fiindcă este poarta de intrare a personalită­ți­lor. # La 10 și 14 minute, co­boa­ră, în cămașă, dl Mircea Geoa­­nă. Mașina cu care a venit e un Audi, pe al cărui număr scrie PSD. Mă interesasem și afla­sem la cît avea să vină pre­ședintele Băsescu. Mă și între­bam dacă va fi punctual. Fu­se­sem anunțat că la 10,30 va apă­rea. Ei bine, mă uit la ceas, mai sînt exact 25 de secunde pînă cînd președintele își face apari­ția. Îmi vine să dau cu căciula de pămînt. Punctual, mai ceva decît ceasul elvețian. Se îngră­mă­desc cameramanii și foto­gra­fii să-i facă poze. După 5 mi­nute, se dă citire documen­tu­lui Gramata Sinodală. Este un sul mare de hîrtie, probabil ce­rată, din cea mai bună calitate, pe ca­re scrie, cu caractere specia­le, un fel de gînd al Domnului. Re­iese din citanie, prin date precise și numiri, cum fostul Pa­­triarh, plecînd la cele veșni­ce, a lăsat locul vacant. Se pre­cizea­­ză că a fost ales, din trei, Daniel, noul patriarh. Se mai specifică acolo că patriarhul va primi, de acum, Gramata, Man­tia, Crucea și alte obiecte ritua­lice și, mai cu seamă, Cîrja Ar­hi­­păs­torească folositoare în a spri­jini, a îndrepta, dar și în si­tua­ții pentru neascultări, ca un toiag îndreptător. # La 10 și 49 de minute, în biserică se aude strigînd vocea celor înalți Vrednic este. # La 10 și 51, Patriarhul Daniel primește Cîrja. Slujba își urmează cursul. Sîntem undeva, afară. Un cetățean dorește să treacă dintr-o parte în alta, vrînd să taie coridorul din curte, nu este lăsat. Þine în mînă pa­tru cutii de pizza. Ne bufnește rîsul. SPP-iștii sînt circumspecți. Îl cunoșteau pe băiat. Era de la TVR. Aproape stăm să bată de ora 12,00. E cald afară, cald și frumos. Ies din biserica cea mare, rînd pe rînd, Prea Înalții și cinstiții oameni ai bi­sericii. Undeva, în urma lor, în­cadrat frumos, pășește noul Pa­triarh al României. Mă uit pe cer. În adîncul lui, se rotește un po­rum­bel. Sînt cîteva sute de su­fle­te în marea curte. Lumea aplau­dă. Mă gîndesc că alte milioane de oameni văd la televizor și sigur se bucură. Inima îmi tresaltă. Mă tot uitam să îl văd pe Prea Sfin­þitul nostru Calinic. Și-l văd mer­gînd, zîmbitor și luminos, pe flan­cul stîng, alături de ceilalți episcopi. Îmi vine să-l strig, așa, ca o înaltă bucurie. Nu o fac. Alaiul intră în sala unde ur­mează cuvinte de laudă, de îns­cău­nare, de credință într-unul nostru Dumnezeu. Gata! Îmi fac cruce, așa cum își fac și ceilalți oameni. Nici nu mai contează dacă Tăriceanu se împacă cu Bă­sescu. Dacă Boc va juca vreodată rugby cu Geoană. Nu mă mai interesează absolut nimic. Sînt sigur că de azi, 30 septembrie, noi, păcătoși mai mult sau mai puțin, vom urma în curățenie, pe atît cît putem, învățăturile Domnului.