Proză
cautand iubirea
10 min lectură·
Mediu
Căutând iubirea
EXISTÃ!
Și iată-mă … sunt în fața ușii … ușa care îmi deschide drumul spre libertate … să deschid oare această ușă? … dar unde mă aflu acum? … nu văd nimic … nu mă văd nici măcar pe mine … ce sunt? … de ce e atât de întuneric? … tot ce pot vedea e gaura cheii … gaura pe unde intră speranța … tot ce văd e doar acea mică pată de lumină … vreau să merg spre lumină … mâinile și picioarele îmi sunt legate … cât de frumoasă e lumina … vino la mine lumină … a venit lumina … a venit și moartea odată cu ea … exist.
Iată-mă din nou … sunt de partea cealaltă a ușii … acum sunt liber? … acum văd totul … acum văd totul? … da, acum văd totul … nu mai sunt legat la ochii, e lumină și sunt de partea cealaltă a ușii … nu pot să mă mișc … unde e libertatea promisă? … cum pot fi liber dacă sunt legat? … de ce sunt legat dacă trebuia să fiu liber? … de ce sunt înconjurat de ceață? … e ceață sau fum?
RIDICÃ-TE!
Nu mai sunt legat … oare acum sunt liber? … primul pas … frică … nesiguranță … de ce sunt singur? … măcar nu mai sunt legat … din ceață apare o siluetă.
- Cine ești?
- Nu știu? tu cine ești?
- Sunt … cine sunt? … nu știu cine sunt … tu știi cine ești?
- Eu sunt femeie.
- Oare și eu sunt femeie?
- Tu ești altfel, eu nu sunt ca tine.
- De unde știi? eu nu știu cum arăt, te rog spune-mi cum arăt.
- Vino cu mine, am să-ți arăt.
Am plecat … am intrat în ceață … nu mai văd nimic … îi simt mâna … o urmez … îi urmăresc contururile corpului … îi simt căldura trupului său delicat … mă simt ca și când aș cunoaște-o de undeva … e plină de mister … mă fascinează și mă sperie.
Atenția îmi este atrasă de un copac … e uscat deși e pe malul unui lac … formele lui contorsionate sunt într-o opoziție totală cu formele ei, iar spinii lui par a ucide până și viața … îl ating totuși … unul din spini îmi înțeapă un deget … o senzație ciudată îmi cuprinde întreg corpul.
- Vino în lac.
- De unde ai știut de el?
- Aici m-am născut, tu nu te-ai născut în lac?
- Eu vin din spatele unei uși.
- Unde e acea ușă?
- În pământ … eu vin din pământ.
- Vino să-ți vezi chipul.
Într-adevăr, eram altfel … de ce?
IUBIÞI-VÃ!
I-am luat trupul în brațe … mâinile mele tremurânde se pierdeau prin părul ei … buzele mele reci au început să-i sărute urechile … fruntea … ochii … nasul … buzele … mâinile ei se jucau pe pieptul meu … se jucau cu buzele mele … eram sub apă … nu puteam respira … nu-mi păsa … trupurile noastre deveniseră unul singur … ne pierdeam unul în ochii altuia.
RESPIRÃ!
Am ieșit din apă … aerul mi-a umplut iar pieptul … unde e ea? … unde sunt eu? … plâng … văd oameni fericiți în jurul meu … unde e ea? … mi-e frig … simt un trup cald … e ea? … nu, nu e ea … e mama … m-am născut … adorm … uit … unde e ea?
TREZEȘTE-TE!
Unde sunt? … ce se întâmplă? … câți ani am? … parcă ieri făceam primul pas … o strigam pentru prima oară pe mama și îi umpleam ochii cu lacrimi de fericire … simțeam pentru prima oară durerea … învățam să o suport … plângeam.
Sunt un pui de om … sunt tânăr … sunt un bărbat în devenire … în fiecare zi sunt din ce în ce mai mort … prima întâlnire … primul sărut … prima clipă de dragoste … totul îmi pare un deja-vu … totul mai puțin ea … imaginea fetei ce am iubit-o încă înainte de a mă naște îmi bântuie fiecare secundă a vieții … o caut în fiecare fată … mereu caut acea atingere delicată … acei ochi cristalini … acele buze moi.
URÃȘTE!
De ce nu o întâlnesc? … de ce nu pot trăi fără ea? … urăsc totul … văd doar distrugere … vreau să o uit … vreau să fiu altfel … vreau să nu o mai iubesc … nebunia mă cuprinde … un blestem … asta e viața mea, un blestem … toată viața e un blestem și sunt înconjurat de blestemați care se resemnează cu o existență de doi bani … îi urăsc pe toți … le urăsc nepăsarea … urăsc prostia în care ei se scaldă și în care vor să mă sufoce … cum pot scăpa de ceva ce e pretutindeni? … doar moartea m-ar putea salva … mi-e frică să mor … mi-e frică de tot … urăsc tot ce-mi provoacă frică.
VISEAZÃ!
Același lac … copacul trăiește … o văd … e în lac … mă cheamă la ea … alerg spre ea și o îmbrățișez … mă sărută.
- Vino!
O urmez … ne îndreptăm spre copac … a luat unul din fructele lui și mi l-a dat.
- Mușcă din el și vom fi împreună pentru totdeauna.
Era a tât de dulce … simțeam un fior cuprinzându-mi corpul … îmi simțeam trupul slăbit … m-a luat în brațe și m-a dus în apă.
- Acum ști ce ai de făcut.
M-am trezit … ce a vrut să-mi spună prin asta? … a vrut să-mi spună ceva? … poate mă gândesc prea mult la ea … poate mintea îmi joacă feste … dar dacă …?
TRÃIEȘTE-ÞI VIAÞA!
Trebuie să merg înainte … trebuie să trăiesc … trebuie să trăiesc cu adevărat … cum să fac asta? …cine mă poate învăța asta? … ei? … cei ce mă înconjoară? … cei ce mă sufocă? … cei de care mi-e frică? … cei pe care îi urăsc? … mă voi învăța singur … mă voi autodistruge și îi voi distruge … voi fi ceea ce ei doar visează să fie.
FII DUMNEZEU!
Voi crea … voi da formă sentimentelor … voi da viață formelor … nimeni nu va mai fi ca mine … mă vor iubi și mă vor urî pentru asta … voi fi nemuritor … voi avea tot ce doresc … voi avea tot ce doresc? … voi avea iubirea? … îmi vinde cineva un strop de iubire? … există iubirea cu adevărat? … voi crea iubirea … voi crea tot ce îmi lipsește … îmi voi crea iubita ce o caut … vă veți îndrăgosti toți de ea dar ea mă va iubi doar pe mine … veți dori să simțiți ceea ce simt și eu … veți fi neputincioși în fața mea … mă veți idolatriza.
LASÃ-I SÃ TE IUBEASCÃ!
Da … veniți … înconjurați-mă … eu sunt stăpânul vostru … eu sunt cel ce vă aduce fericirea … eu sunt cel ce v-a dat viață vieții … eu sunt cel ce vă ajută să visați … doar eu sunt nemuritor … veniți lângă mine și gustați pentru o secundă din nemurire, apoi mergeți și muriți plângând … da, plângeți … voi care m-ați urât acum trebuie să plângeți … plângeți și voi cei care mă iubiți pentru că pentru mine iubirea e doar una … iubirea voastră nu îmi dă alinarea de care am nevoie … nici unul din voi, muritorilor, nu mă poate iubi cu adevărat.
FII NEBUN!
Ce? … vreți și voi să fiți zei? … vreți să-mi luați locul? … doar eu sunt Dumnezeu … doar eu pot crea … doar eu pot da viață … doar eu pot fi adorat … știu ce vreți … vă prefaceți că mă iubiți … vreți să mă ucideți … sunteți invidioși.
De ce nu mă mai iubește nimeni? … unde ești iubito? … de ce nu te mai pot vedea? … de ce nu te mai pot crea? … de ce nu mai ești lângă mine? … de ce sunt singur?
CAZI!
Unde mi-e nemurirea? … chiar m-au uitat toți? … ieri le eram Dumnezeu … azi sunt cerșetor … dați-mi un ban … vă rog nu mă lăsați să mor în felul acesta … cineva să mă ajute … oricine.
Sunt singur … e întuneric … frigul îmi macină oasele … cândva eram regele tuturor … acum nu mai sunt nici regele cerșetorilor … și ei mă disprețuiesc … și ei mă alungă … trebuie să lupt pentru fiecare secundă din viață … trebuie să fiu ca ei … trebuie să-mi înving teama și să devin ceea ce mă sperie … trebuie să devin ceea ce urăsc … mă voi urî pe mine însumi … de ce m-am născut? … de ce am vrut să mă ridic de pe scaunul de care eram legat? … de ce am vrut să văd cum arată această lume cu adevărat? … trebuie să sufăr o viață întreagă pentru o secundă de iubire?
SPERÃ!
Ce se aude? … ce e acel cântec mut? … îl auziți și voi? … auziți cât e de frumos … veniți, dansați cu mine … lăsați-vă pierduți pe ritmul muzicii … visați alături de mine … uitați de voi … uitați de suferință … muriți și renașteți-vă alături de mine … nu mă aude nimeni? … nu aude nimeni muzica? … oare sunteți chiar atât de surzi? … oare chiar ați uitat de originile voastre? … sunteți atât de dependenți de realul în care trăiți? … ați uitat să visați?
FUGI!
Trebuie să scap de aici … voi pleca departe de lumea voastră … voi merge acolo unde nu e suferință … voi merge acolo unde nimeni nu îmi va fura dreptul la libertate … acolo unde pot visa … acolo unde pot iubi … acolo unde pot fi pur.
Zi și noapte alerg … zi și noapte visez la locul în care voi ajunge … zi și noapte o visez … știu că mă așteaptă acolo … la sfârșitul Pământului … la sfârșitul zilelor … o voi mai vedea pentru încă o clipă apoi muri.
IMBÃTRÂNEȘTE!
Mi-e din ce în ce mai greu să alerg … pașii îmi sunt tot mai grei … moartea e tot mai aproape … nu pot să mă opresc acum … nu când mai am atât de puțin … nu când voi fi iar lângă ea … voi iubi iar … voi visa iar … voi fi iar nemuritor.
OPREȘTE-TE!
Natura e plină de viață … viața mea se apropie de sfârșit … în față Soarele îmi luminează calea, de la spate Luna mă ocrotește … să stau treaz și să caut iubirea? să adorm și să o visez? … oare am ajuns? … oare acum sunt liber? … unde e ea?
ÎNGROZEȘTE-TE!
Ultima clipă din viață e atât de aproape … unde e ceea ce mi-ai promis prin acel cântec mut? … unde ești? … de ce nu ești aici? … de ce nu vi să mă iubești? … visez? … am un coșmar? … de ce nu mă pot trezi? … de ce e totul atât de real? … am urmărit și iubit o fantomă toată viața? … asta e iubirea, o fantomă? … mă prăbușesc pe iarba verde și udă.
MORI!
O văd … îmi las trupul uscat în urmă și merg la ea … acum am înțeles … acum am mușcat din fructul interzis … acum am găsit iubirea … acum am înțeles că doar moartea mă poate iubi o veșnicie … am căutat-o o viață întreagă fără a ști că ea e pretutindeni … vino iubito … du-mă iar în lac și dă-mi ce mi-ai promis.
014347
0
