Poezie
Umor ca purtător
epigrame Alb-umor-negru
1 min lectură·
Mediu
Bolnavi sau purtători?
Umorul, precum HIV, de-ar fi
Un virus ”copt” în scriitori,
Câțiva de boală ar muri,
Că restul sunt doar purtători.
Curaj la purtător
Eu port umorul - miere acră -
Și-n orice loc îl scot din gușă.
Chiar și în vizită la soacră
Îl scot... ca să îl las la ușă.
Urmări previzibile
Multe glume, șefilor,
Le-am șoptit cu mare artă
Dar, purtând prea mult umor,
M-au purtat direct spre poartă.
013631
0

Un virus ”copt” în scriitori,
Câțiva de boală ar muri,
Că restul sunt doar purtători."
(FA)
Am urmărit atent ce-ai spus,
Prea multe vorbe-s de prisos
Și, în contextul de mai sus,
Îmi pari destul de sănătos.