Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Regretabila povară

cocoșând întreaga țară (parodie)

3 min lectură·
Mediu
Cine are cu ce, și e ditamai bos,
De durerile țării îl doare în dos,
Că au fost și mai sânt preaslugarnici lingăi
Care pupă cu sârg prin prea dosnice căi.
Ce tâmpiți! Niște șarle ce-și află un loc
Doar în templul rușinii, guvernul lui Boc.
Niște porci încă vii, guițând tot mai rău
Sânt acești scatofagi și al lor bălălău.
Ce cretini! Niște javre, parșivi și lachei,
Care-ar vrea să trăiți cu o sută de lei.
De ar fi judecați după faptele lor,
Ar primi câte-o țeapă în posterior,
Să le fie miniștrii cu-o treaptă mai tonți,
Câte vizite fac la baroni și la conți!
Chiar și-acum când înjur, ca și când aș cânta,
Eu îi știu că-s escroci și îi bag undeva.
Ne-amintim și de ei, în oricare minut,
Fii ai negrului iad și ai lui Belzebut.
Dacă vile și-au tras, dacă fetele lor
Nu se scaldă-n Hawai dând sictir la popor,
Între ei și nevoi e-o distanță și-un gol
Ce reflectă-n buget și arată nasol.
Că, de ești în guvern, cel mai simplu-i să iei
Banii de la popor și să-i dai la mișei.
Boii țării votând, ce lichele s-au strâns!
Însă pentru furat nu e țară de-ajuns.
Mai avem și noi loc de arabi și spahii?
Între-ațâția șnapani, doar român să nu fii.
Umilind pe eroi și cu capul pătrat,
Zilnic vin la TeVe și mănâncă...orice.
Și așteaptă idei de la moși sau strămoși,
Să convingă pe UE că nu-s răpciugoși,
Ei mai taie și azi drepturi de la copii
Și cerșesc în genunchi: \"silvuple, FMI!\"
Bocoșați, retardați, cu idei de tâmpiți,
Se întreabă de ce și cum dracu\' trăiți!
Erudiți pot părea, când gândesc din chiloți
Și, în genere sânt absolut idioți
Ca pe lepră îi simți și normal că-i așa,
Că se uită la noi, parcă ne-ar înjura.
Ba n-aud, ba nu văd, ba sânt muți sau limbuți;
Când vorbesc despre criză ai vrea să-i ajuți!
Mai avem noi guvern? Mai au dânșii popor?
Nu mai zic, că rimează cu mamele lor!
Sper să vină un timp, când? nu știu, dar va fi,
Când aceste scursuri și-ale lor bălării
Se vor duce în spate de gratii sau porți,
Din popor auzind de ai mamii lor morți,
Dar va fi pentru țară extrem de târziu
Când va știi DNA ce... dă-i dracu\' că știu!
Veți pricepe de ce unii urcă pupând
Și nu văd cu doi ochi neamu-acesta plângând
Și de ce-aud doar \"huo!\" la orice scrutin
Și la americani, că nici astăzi nu vin,
Deși țara în care săraci vom muri,
De-o vecie-i mereu jefuită-n vecii!
023.631
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
432
Citire
3 min
Versuri
56
Actualizat

Cum sa citezi

florian abel. “Regretabila povară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-abel/poezie/13977588/regretabila-povara

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Chiar acum când citesc toți pamfletul tău dur
Pe aleși și pe boși îi cam doare în dos.
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru
Parodie scrisă bine, cu talent. Câteva mici scăpări de ritm. Și ar trebui să corectezi \"sânt\"-urile alea. Ori folosești \"sunt\" ori, dacă nu, forma \"sînt\". Mi-a plăcut!
0