Destin

Gongul este înlocuit prin scâncete de copil în fașă. Cortina se deschide lent pe lateral. Lumină foarte puternică pe scena goală, apoi intensitatea scade gradat până la întuneric mat -- pe parcursul celor 7 minute și 30 secunde. Liniște absolută. Zgomotele, vorbele, și mișcările spectatorilor din sală (cu sau fără știință) se consideră că fac parte din spectacolul propriu-zis. [ Interiorul unui fenomen își asumă, prin extensie paradoxală, exteriorul său. Cu alte cuvinte: îi aparține și ceea ce nu-i aparține! ] Se percep vagi bocete. Pe urmă cortina se-nchide lent. Banda cu aplauze, printre care se deslușește un ușor \"bis\", \"biiis\"... și fluierături. Cortina se redeschide iute și se reînchide iute. Din nou aplauze înregistrate, și-același joc sincronizat al cortinei care se redeschide și reînchide din ce în ce mai repede sau mai încet (sugerând actorii care fac plecăciuni către public).