Mediu
Doar amintirea a rămas la masă,
Pe scaunul ce nu vrea să existe.
În farfurii lucesc priviri prea triste...
Un nod in gât, nestăvilit, apasă.
Pe tine nu te-am mai aflat niciunde,
O lume răsturnată te astupă.
Frânturi de drum, visarea noastră mută,
Singurătatatea-n orice colț...pătrunde.
Cireșul gol apune la răscruce,
Se-năruie și ultima suflare,
La ușa iernii-n mine se mai moare,
In viscolul ce nicăieri, se duce.
Mi-e sufletul mai greu ca antiviața,
Cu hohot râd, ca un nebun de pază,
Din ființa mea, doar inima e trează...
Dar ce folos - apune dimineața.
Tu n-ai să vii nici azi, nici peste-o lume,
Și de-ai venii ce să-ți mai spun eu oare?
Cuvântul mi-e ca vântul fără boare,
Crăpate sunt și buzele-mi postume.
Cu dangăt mă retrag în gând la mine,
Mi-a tot ajuns trăirea-mi blestemată.
Promit să nu mă mai întorc vreodată.
...poți respira...eu am plecat din tine.
00943
0