Regina florilor verzi
O urzică mică, mică, Crește lin ca o furnică. Și se urcă dinadins, Sus când dimineața a-aprins. Razele, castaniete, Ce dansează-njuru-i ca pete (referire la noanțele de umbre și lumină) Și
”Război”
Ați vrut război cu sufletul Și mintea vi-ste oarbă Căci ochii voștri au văzut Întunecimea gropii. Ați vrut șaradă-n toiul nopții Pe când lumina este goală Și gol e-acum căminul vostru De oameni
Nu e timp
Nu e timp de uitat, Nici de visat Căci dorul a stat. Nu e timp de umblat Nici de colindat Sau de așteptat. Este timp de furtună, O lume nebună Dansează în turmă Cu dorul s-afumă. Nu e timp de
Saturn
Din cer nocturn, cade vestitul Flămând de glorie - neiubitul Arhanghelul speranței noastre Împodobind tărâmul cu zestre. Saturn, ce spintecă ca zarea Cu coasa-i nebuloasă marea Îl împunge pe
O răceală
O răceală de primăvară Da, m-a lovit a 9-a oară Și frisoane multe ea mi-a dat Să-mi facă ciudă de Împărat. Nu te aglomera Stăpână Mulțimi de oameni ia ș-adună Pe la sate, pe la orașe Un număr de
O definiție
O definiție răzleață Care îți lasă mintea creață Neuronii mulți, doxați științific Ce se întorc pe dos mirific. Simbolizeaz-o carte-ntreagă O pui în practică, e dragă Că și o teorie de-ar fi Din
Patricia
Patri cea perfectă E mică vedetă Cu năsucul bombat Pe fete le-a cam luat. Este nestemată Caută zăpadă Far' asemănare Nu găsește, n-are. Are coapse fine La lume nu-i vine Să creadă
Valoarea unei glume
Am riscat să fac o glumă Iar acum timpu-o afumă Dacă e nea la început Tot tu vei ajunge kaput. Râzi acum și bucură-te Ești plină de variante Va veni îndată plictis Te va prinde precum ISIS.
Fără titlu
Privesc nestingherit Cum zidul e clădit Și pe pașii tăi moi Pământul pică-n doi. El te dorea nespus Destinului supus Doar soarta cea acerbă Scria pașii de vervă. Cazi iar în uitare Tu, drag
O viață chinuită
Privesc pe geam la soare Când sufletul mă doare Și doare ne-ncetat Apusului i-e dat. Privesc pe geam spre mare Și tot acolo doare Căci totul mi-e străin În planul Său divin. Privesc
Corabii de vise
Corabii de vise Desprinse de vise În lumea moderna E-o cale eterna: Nu trece nici vantul Străbați doar cu gândul Iar noaptea-i de vină, Căci toți se închină Când raza de soare În beznă
