Poezie
Crăpciun la azil
2 min lectură·
Mediu
Ca toti si ca toate in damf de sarmale,
Si cearcăne-albastre de nopti si fumat,
Ma scol cu hipnoza de iarnă din pat,
Să mă uit prea bovin, să mă plimb prea agale.
Crăpciun e aproape, văd salopete-n verdeată
Cum Om de Zapada din lemn construiesc,
Asezati toti in cerc, stau la coadă - primesc
Cate-un gătej peste om sa asează.
Zapadă din cărti ei aud in poveste,
Mocheta e verde, iar lemnul e brun,
Se bucură-n chicot specific nebun,
Că si la săraci de-anotimpuri o iarna tot este.
Afara nu ninge, dar ploua frumos,
In casa e cald doar in inimi de singe,
Doar tandru si mut rasulfarea le plange,
Incruntarea funebră domneste duios.
De pază m-au pus l-acesti garbovi mosnegi,
Plecati de prea mult si departe de lume,
Ce-n ropot de tipete specific nebune,
Se bucură ca zăpadă de lemn au pe veci.
Cu gituri umflate tusinde de boli,
Bucurosi in tristete is spun rand pe rand:
Hapciu, Crăpciun Fericit si-apoi rad,
Că sunt si la ei sarbatori.
Să rad de-as putea cu ei as zambi,
Să plang pentru ei nu mă lasă,
Să-i las sa se-ntoarca acasa,
O mană si-ar da sau o parte din ei.
Prea singuri copiii ii uita-n spitale,
Sunt prea ocupati sau nervosi sa-i mai vrea,
O zi doar pe an din a lor viata de-ar da,
Crăpciunul mosnegilor ar mirosi a sarmale.
024.057
0
poate sunt eu mai demodat.