Eugen Sfichi

Primul vers din catrenul tău:

„Pén-tru- a-lé-geri- á'n-ce-pút- a-sál-tul”

Am înlocuit cratima ta cu un apostrof pt evitarea oricărei confuzii.

Re: Dan Norea
-Tovarășii au oroare de ghilimele și nu indică sursele nici în tezele de doctorat. Tovarășul Bulă, așa cum l-ai exprimat, întruchipează frustrările acestei clase de echivalență.
-Dane, tocmai am glumit, am parat și doar atât. Sper să ne oprim.

Re: Jorj Burlacu-Pietreanul
Nu mă iau după nimeni și am încercat să nu mă iau de nimeni când am citat cele 2 catrene, ci să păstrez neutralitatea.
*****
Problema este alta. Și nu este a lui Florian, el s-a adaptat stilului de jurizare.
Concursul a fost anunțat ca fiind de epigrame. Ultimul catren al grupajului e aforistic și moralizator, dar nu e epigramă. Nici penultimul nu e epigramă. Nici primul.
Grupajul ar fi meritat premiu la poezie și așa ar fi fost corect din partea juriului.
La secțiunea “Epigrame” ar fi trebuit să găsim ceea ce scrie pe etichetă, iar aici, pe Agonia, sunt concurenți care au postat grupaje întregi de epigrame trimise la Mizil.
Îmi încheiam comentariul precedent spunând că juriul unei competiții trebuie să fie garanția corectitudinii iar când nu respectă regulamentul trebuie penalizat. În spiritual acestei idei adaug catrenul:

Unuia

Ierahizează la pupitru
Creațiile literare
Și crede că-i numit ARBITRU
Să pună note... ARBITRARE.

-Eu nu am semnalat nimic. Am pus ultimul catren al lui Florian alături de cel al lui Cornelius Enescu și am cerut pe un ton neutru să fie comparate, nesugerând ce anume. Am făcut-o la presiunea unui prieten care le-a comentat pe amândouă. Dacă el nu ar fi insistat, nu aș fi postat.
Comparația putea fi făcută pe orice direcție. De exemplu dacă unul dintre catrene ar fi epigramă. Se putea discuta despre perisabilitatea omului sugerată de un autor prin cuvântul “efemer” și de celălalt prin “meteoric”, ș.a.m.d.
Dar Dan Norea s-a canalizat pe similitudine.
-Catrenul din încheierea expunerii sale e sigur epigramă, dar nu e scris de el și nici nu ne-a spus că ar fi al altuia. Autorul acestui catren-epigramă este ieșeanul George Petrone și a fost dedicat talentatului nostru mușchetar Constantin Iurașcu Tataia la împlinirea a 80 de ani.
-Pentru că am început să redactez erata, tot aici ar trebui să ajungă și pledoariile care încearcă să scuze capriciilor celor din juriu. Concursul a fost anunțat ca fiind de epigramă. Un concurent care nu respectă regulamentul, în mod normal e penalizat. În mod normal trebuie penalizat și juriul care nu respectă regulamentul concursului la care pretinde că ar fi garanția corectitudinii.

Pun alături de epigrama „Drumul” a grupajului de mai sus, pe cea a lui Cornelius Enescu intitulată „Ascensiune” și vă las să le comparați:

Drumul

Chiar dacă drumul efemer
E greu și nu știi unde duce,
În față ai mereu un cer,
Cât timp în spate ai o cruce.
(Florian Abel)

Ascensiune

De-l vezi urcând ca meteorul,
Conștiincios vei consemna:
In fața lui e viitorul!
Dar și în spate e ceva...
(Cornelius Enescu, din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007)

Un prieten, care nu are cont pe „Agonia”, mi-a atras atenția asupra celor 2 epigrame.

1.
Eu îl cred pe Laurențiu Orășanu că are un unchi milițian.
Dacă ar fi dat o simplă căutare pe Google cu
asonață dex
ar fi putut afla că asonanța e rimă imperfectă, deci rimă.
La intervenția lui de aici din 13.11. ora 16:37 spunea despre mine :

„Mă lasă rece argumentația lui despre rolul epigramei în politică” (Laurențiu Orășanu)

Eu nu am vorbit despre rolul epigramei în politică. Am vorbit despre epigrama politică și e cu totul altceva.
Așa e și cu celelalte afirmații ale sale.
Din păcate Laurențiu Orășanu folosește etichete jignitoare, de ex „grafomani”.

2.
-Citez din ultima intrevenție a lui Dan Norea:
Eugen Sfichi are talentul de a strecura insultele printre vorbe mieroase, ca într-un scheci de acum câțiva zeci de ani: "Dragul meu X, aștiti un tâmpit ești un prost crescut, dar ai talent cu carul! Da, iubitul meu bou, dacă n-ai avea tona asta de talent n-ar fi nimic de capul tău."

Nu e stilul meu. Totul îi aparține lui Dan Norea și el nici nu ascunde acest lucru.
Este o pledoarie pasională și complet denaturantă.

-Și acum sunt convins că trebuie să ne ferim să vorbim despre război civil pe site și nu numai eu sunt convins de acest lucru. O astfel de convingere nu poate jigni pe nimeni.

-Ceea ce nu spune Dan Norea este că a fost pus la off topic de câteva ori în perioada referendumului pentru că s-a înflăcărat politic .
El vorbește numai despre off topic-urile mele, dar nu spune că la referendum le-am luat împreună.

-Acuzația că scriu reluând argumentele pe care le aud de la PDL-iști la televizor e pusă ca să mă încarce. Să luăm ultimele epigrame pe care le-am postat:
„Analiză politică”- a fost publicată
„Unui politician din partidul lui Crin Antonescu” – PDL-ul nu folosește tema inelului. Nici televiziunile.
„Ministrului Telecomunicațiilor” – publicată în „La prânz … masa tăcerii” în 2004 la pag 90. Unii colegi de pe site au cartea.
„Miniștrii Guvernului Ponta” – PDL-ul nu folosește imaginea de acolo pe afișele sale.
„Ecaterinei Andronescu, Ministrul învățământului” – PDL-ul nu își face campania electorală cu jocul de cuvinte guvernanți - guvernante.
„Socialistului Victor Ponta” – sub versuri, la text, am scris: „Este publicată din 2009 și postată pe net din 2010”.
Și atunci cum rămâne cu acuzația lui că scriu după televizor și argumentele PDL-iștilor?
Eu scriu așa cum simt.
Chiar nu îl înțeleg pe Dan Norea. Anul trecut susținea pe site că un epigramist trebuie să scrie împotriva celor aflați la putere, iar acum este nemulțumit că ar fi descoperit că îi urmez îndemnul.

Eu mi-am propus să nu fac politică, ci literatură.
E.S.

- Deși sunt inginer, am fost elevul particular în ale literaturii al Domnului academician Constantin Ciopraga.
Sunt instruit și în ceea ce înseamnă epigrama, dar și în teoria literară.

- Încep prin a spune că cerința pt o epigramă este să înțepe și în arsenalul unui epigramist se află inevitabil ironia. Epigrama trebuie să fie sub semnul eleganței. Ca epigramiști putem să „împungem” cu o epigramă reușită, dar trebuie să știm și s-o încasăm când altcineva reușește o mișcare bună. Nu putem să fim numai în atac și când primim o replică tăiosă să avem un comportament feciorelnic și să ne declarăm jigniți. Jignirile încep odată cu grosolănia și comportamentul grosolan îl descalifică pe un epigramist.

-În legătură cu Laurențiu Ghiță:
I-am scris un catren cu ocazia unei mențiuni pe care a primit-o la un concurs de epigrame, catren pe care eu l-am considerat madrigal, iar el l-a considerat jignire. Iată-l:

Ursitoarele de viță
Strânse lângă pruncul Ghiță
I-au prezis că va fi faur
De umor, numindu-l Laur.

Laur de la Laurențiu, dar și de la cununa de lauri.
Într-un mail de Anul Nou chiar îi explicam că este un catren măgulitor.
Am evitat orice discuție cu el de la acel „Adio Agonia” al său.
Cât privește faptul că mă numește guru al epigramei și crede că am numai un catren publicat, îi spun că se înșeală în ambele cazuri. Nici unul dintre noi 2 nu e un guru. Se înșeală și când se referă la epigramele mele.
Când fecventam Cenaclul ieșean, domnul George Petrone, șeful de acolo, spunea altceva: că ridic nivelul discuțiilor și al cenaclului. Evit să-mi expun părerea despre calitatea catrenelor lui Laurențiu Ghiță.
Ar trebui să și posteze pe site și să participe la viața acestui cenaclu virtual.

- Despre acuzația lui că l-aș fi jignit pe Petru Miloș
Din păcate lucrurile stau exact pe dos. La textul meu „Miniștrii cabinetului Ponta” am povestit săptămâna trecută pe scurt și cu amărăciune cum Petru Miloș mi-a dat telefon acum 2 săptămâni și m-a jignit cu cuvinte grele pt că am folosit un „tu” într-o epigramă. Așa se folosește în epigrame. Pe urmă, tot din păcate, Petru Miloș ne-a făcut pe mine și pe Tataia netoți într-un comentariu la același text de-al meu (Miniștrii cabinetului Ponta). Etc. Regret aceste momente. Dacă și lui îi pare rău pt jignirile pe care mi le-a adresat aș putea trece totul cu vederea.

- Despre intervenția lui Dan Norea de mai sus
Nu sunt activist politic, nici nu sunt membrul unui partid.
Epigramele politice există, s-au scris cu sute de ani înaintea lui Dan Norea și se vor scrie sute de ani de acum înainte. Eu chiar am un volum de epigrame politice scos cu mai mulți ani în urmă.
Ce este interesant este faptul că acest volum mi-a fost analizat la sânge de unul dintre criticii de referință ai literaturii române, Domnul academician Ciopraga. Mi-a tăiat jumătate dintre ele și pe restul le-am cizelat îndelungat și când am primit O.K.-ul le-am tipărit. Domnia Sa și cu mine eram pe poziții politice diferite, dar mi-a acceptat ceea ce era de acceptat d.p.d.v. literar. Am o calificare în epigramele politice pe care Dan Norea nu o are.
Și am o calificare în epigramă dobândită cu muncă și sub o supraveghere de elită.
Așa că voi trece cu ușurință peste cuvintele lui Dan Norea.
Dan este un tip pasional, deși invocă neutralitatea.
Aici m-a surprins. Pentru că i-am lăudat de mai multe ori catrenele, pentru că i-am memorat unele dintre ele și toate acestea le-am spus la vremea lor pe site.
Îl voi evita de acum înainte și astfel îi voi menaja toate susceptibilitățile.

- În legătură cu Laurențiu Orășanu. Când am intra pe site în 2010 a crezut că aș fi unul cu care el avusese conflict și mă numea mereu Mișu. Cred că s-a convins că nu sunt acel Mișu, dar eu m-am retras de site o perioadă ca să nu mai tăbărască asupra mea. Pot proba fiecare afirmație pe care am făcut-o despre el.
Să-și pună epigrame pe site și i le pot analiza cu ochiul format.

- Că scriu alt tip de epigramă, este adevărat. Mi-am format un stil sub îndrumare academică și mi-l voi păstra.

-Am descoperit cu regret că am fost adus la nivelul 0.

E.S.

De ,,stat’’ nu mai e nenică
în căruța fără roate
cârmuită de bunică...
acum scapă cine poate.
Valeriu D. G. Barbu

Este cum ne spui, fârtate,
Chiar că-ți vine să te duci,
Totul este pe butuci,
Doar politica-i pe roate.
E.S.

Ca să-și deie lumea seama:
Cum faci tu cu epigrama!
(Prundoiu)

Lumea a băgat de seamă
Că nu știi de epigramă.
E.S.

Zic mai multe, eu, maestre:
Toți pe deget poartă ghiul,
Gându-l au mereu la "zestre"
Și-s modele... doar la chiul.
(Miclăuș Silvestru)

Un catren închegat. În V2 era o repetatre.

Ca umoriști adeverim
Că nu chiulim.
E.S.

Sorbind câte-un picuț
Din "rimele" la litru,
Ce n-a-nvățat Mitruț
Nu mai învață Mitru.

Re: Florin Rotaru
Datorez un miel, dar nu îl am.
E.S.

Curat asonanță
(Florin Rotaru)

Rima asonantă e rimă, e adevărat că e o rimă imperfectă, dar e rimă.

Rima la „Rotar ”
Nu-i „epigramist”
Și n-o să insist
Că e… „n-am habar”

Acest catren-replică e o glumă evidentă.

Am postat mai sus încă 2 variante cu rimă omofonică. Le aveam pe toate 3 la un loc.
Eu o prefer pe cea pe care am postat-o, cea cu rima asonantă, dar aș fi vrut să pun aici prima variantă:

„Printre negre vechi zidiri”
Și portrete cu renume,
Stă zâmbind ca om de lume
Și comunică… scumpiri.

deși versul 2 e mai slab. M-am grăbit cu copy-paste și mi-am ales involuntar preferata.
Ne-am dezrădăcinat de cultura populară, acolo rima asonantă este destul de răspândită. Și în poezia cultă este folosită ca rimă și ca licență poetică. Când mi-am încredințat catrenul tiparului m-am adresat direct publicului.
Cu bine,
E.S.

Da, rimează și este o rimă asonantă.

„Sun sigur că doar o faci pe prostul, să îți meargă bine...”
(Dan Pundoiu)

Mai pune un „t” pt. „sunt”.
Este o vorbă din bătrâni :
„Nu-i totuna dacă un deștept face pe prostul, sau un prost face pe deșteptul.”
Citește-mi mai des biografia de pe pagina de pe site. Nu mă atinge deraierea ta.

Dacă n-ai nimerit-o cu ritmul, ca să-ți găsești o ieșire din situația în care te-ai băgat singur, te legi de faptul că am folosit sintagma „unu și cu unu face doi” și nu „fac doi” și de aici îți permiți să spui că fac pe prostul.
Putea fi o licență poetică, ceea ce nu te-ai gândit, era și greu. Dar nu e cazul unei licențe.
În matematică se mai spune „unu fără unu e zero”, sau „patru și cu trei e șapte”, sau „unu și cu unu e doi”. Se subînțelege că rezultatul, sau calculul e zero, șapte, respectiv doi.
Deci verbul e la singular. Așa că ni se permite să folosim și singularul „face” în expresia folosită de mine: „unu și cu unu face doi” Se subînțelege și aici că rezultatul, sau calculul face doi.
Am studiat problema în 2004, când nimeni nu auzise de tine. Am discutat-o cu lingviști de înaltă clasă. Chiar mă amuzi.
În volumul „Cuget deci exist, dar nu mai rezist”, scos de cenaclul clujean în 2005 apar cu următoarea epigramă :

Unor tineri căsătoriți

Amânând dejunu'
Des, dar cu temei,
Una și cu unu
Face astăzi... trei.

Atunci am discutat subiectul și cu epigramiștii clujeni. Am glumit cu ei.
Tu ești încrâncenat, e problema ta. Sari calul, e problema ta.
Epigrama din 2004 mi-a fost pusă pe net de către inimosul epigramist buzoian Gheorghe Culicovschi.
N-ai decât s-o cauți.
Jocul de până acum a fost că tu arunci câte ceva și eu îți arăt că bați câmpii. Pierd prea mult timp cu tine, măcar dacă ai pricepe ceva, ceea ce nu cred.
E.S.

Marchez mai clar despărțirea în silabe în distihul meu,
cel invocat de Prundoiu.

Azi,/ á/le/ tá/le/ vér/ suri/ súnt/un/ sói/
De/ ú/nu/ șí /cu/ ú/nu/ fá/ce/ dói/.
E.S.

Dacă Prundoiu mai crede ceva despre ritmul distihului meu, rămân pe recepție.
Mai e ceva amuzant: exprimarea Prundoiului este
„Unu și cu unu cred că fac doi... chiar dacă nu face ritmul!” (Dan Prundoiu)

Ritmul este iambic, cu piciorul de vers compus din 2 silabe. Deci o silabă și cu o silabă fac cele 2 silabe ale iambicului și face și ritmul.
E.S.

1.„Unu și cu unu cred că fac doi... chiar dacă nu face ritmul!”
(Dan Prundoiu)

Azi, á-le tá-le vér-suri súnt un sói
De ú-nu șí cu ú-nu fá-ce dói.

Cuvintele „azi”, „de”, „cu” sunt monosilabice aflate în fața unei silabe accentuate dintr-un bisilabic. Cuvântul „un” este articolul nehotărât al unui substantiv accentuat.

Ritmul este respectat.

2.
„Și tu amice ești de soi
Că-n teorie faci... cam 2!”
(Dan-T)

Cred că te gândeai la tine, te comparai involuntar cu mine și în loc de „cât” ai pus „cam”. Ai fi vrut să scrii:

„Și tu amice ești de soi
Că-n teorie faci... cât 2!” ./. Cât doi ca tine, evident.

Uite și replica mea pe care ți-o voi despărți în silabe și voi marca accentele, ca să-ți vină mai ușor:

Sunt té-o-ríi in-té-re-sán-te
De-șí nu lé pri-cé-pe Dán-T.
E.S.

și zidirea-i veche, neagră
permanență și scumpirea
zâmbetu-i poate-o să-l șteargă
retrăgându-se ...numirea
(Valeriu D.G. Barbu)

Cu așa scumpiri de soi,
Poate-l vom retrage noi.
E.S

Dădură suedezii mită -
E-o treabă-aproape dovedită,
"Așa că nu-s mai breji ca noi!",
Anunț la 112.
(Daniela)

Azi, ale tale versuri sunt un soi
De unu și cu unu face doi.
E.S.

Am chiar un sac de nuci, cu sete
Le dau pe toate de perete
Ca să le sparg și ca să-mi faci
Ca gospodină, cozonaci.
E.S.

"Năpădire

Cam multe buruieni pe-aici-
Și-n mult prea mare doză-
Ce nu sunt cactuși, nici urzici
(Cheri, tu ești mimoză)."
(Nelu Gârda)

Nelămurirea unui doctor

Eu te-am citit și din rutină
Mă uit prin cărți de medicină :
Găsesc scleroza, silicoza,
Dar nu găsesc de loc… mimoza.
E.S.

Tare încâlcit mai ești. Practici un dialog cu semnificații duble. Voi intra în detalii cu altă ocazie despre limbajul pe care l-ai folosit săptămâna trecută la telefon. Te-a supărat că m-am exprimat cu „tu” într-o epigramă și mi-ai telefonat dându-ți drumul la gură. Nici nu trebuia să te superi atunci, dumneavoastră e prea lung pt a fi epigramistic. Ai fost cumva respectos aici față de Tataia, care e mai în vârstă?
Hai să discutăm despre strofa ta de aici.

Citindu-vă aici oferta,
Doi ARDși-au deraiat pe loc,
Plângând netoții după Boc,
Dar mai ales după Roberta.

Începem cu logica : Te referi la o ofertă. Care ofertă? Nimeni nu a depus așa ceva aici.
Problema e cu versul 3 în care ne faci pe mine și pe Tataia netoți. În epigramă, partenerii de dialog păstrează o formă de respect între ei, chiar dacă se înfruntă. Epigramiștii sunt aidoma cavalerilor medievali, care se luptau respectându-se. Îi poți numi pe mulți netoți, dar nu pe partenerii tăi de discuție.
Pe mine nu mă deranjează, pentru că nu sunt netot. Nu sunt nici prost și nici nu mi se potrivesc epigramele despre proști, așa cum considerai la „Din constatările lui moș Mitru 4)”. Citește-mi mai des biografia pe care am postat-o pe site.
De ce forțezi nota, atât în alte dăți, dar și aici, indiferent de temele epigramelor? Urmărești ceva, sau așa ți-e firea?
Tataia e un epigramist bun și ai avea numai de câștigat dacă ai putea ciupi câte ceva din experiența sa.
Mai citim o dată strofa ta și o discutăm mai departe.
Cum ți-am mai spus și alte dăți și te-ai supărat, deși nu trebuia, o constatare nu e epigramă.
Dacă ai o epigramă adevărată, titlul îl poți formula în diferite moduri, după cum ai imaginația. Îi poți spune în titlu chiar și „Constatare”. Ea e epigramă și rămâne așa, nu devine constatare. Nu trebuie să confunzi titlul cu conținutul. Principalul este ca acel catren să fie o epigramă. Dacă ai un volum de epigrame adevărate îi poți pune chiar și titlul de „Constatări”, fără ca ele să devină subit constatări, ele rămân epigrame. Dar niște simple constatări nu sunt epigrame.
Cât despre acuzația ta că n-aș iubi-o pe Roberta: Nici n-o cunosc și de la tv mi se pare o femeie nepotrivită pt mine. Poate nu e așa, dar mă ții de vorbă și nu mă lași să mă gândesc la ea.
Mai adaug un singur lucru: atenție la verbele care la persoana a 2-a singular dublează „i”-ul din rădăcină, pt că greșești frecvent. Aici mi-ai declarat: „îmi place nespus cum scri”. Nu cred o boabă din declarația ta, dar măcar adaugă încă un „i” : „scrii”.
M-am mai uitat o dată la „Din constatările lui moș Mitru (4)” și greșeala asta se repetă: acolo îmi declarai că „Asta înseamnă că tot ce scri e AUT” (Miloș Petru). Mai trebuia și acolo un „i”.
Și uite ce-mi mai spuneai acolo : „A fost o vreme când am crezut că pe saitul ăsta ai putea să te șlefuiești, să te civilizezi, se pare că am greșit.” (Miloș Petru)
Fraza ta nu mă atinge pt că e falsă. Nea Mitrule, tare încâlcit mai ești. Ai o problemă cu sinceritatea.
Atenție la verbele cu 2 de „i”, sunt destule: ții, perii, susții, etc.
E.S.