Eugen Sfichi

Nici dracu nu le mai oprește -
Când vin băut - din cicălelală:
Nevastă-mea mă murdărește,
În timp ce soacră-mea mă spală.
(GPI)

Sunt și soacre minunate
Ce te spală... de păcate.

Iar tu, ca soacra în tumult,
Te oțărăști și scrii prea mult

1.) Catrenul tău de "nepătruns"
L-am înțeles că nu-s chiar prost
2.) Dar m-așteptam să fi răspuns
Măcar cu un distih anost...
(Dan-T)

Dublezi distihul în riposte
Ce sunt de două ori anoste.

Atunci tu sondai să afli dacă alt RENUMIT e RE-NUMIT...

Ești RENUMIT că ne-ai re-scris
Iar fapta ta nu s-a prescris,
Și fără să te fi sfiit,
Semnându-te… ne-ai RE-NUMIT.
E.S.

Exprimam altceva: că semnând textele noastre rescrise, ne-ai numit din nou (cu alt nume, al tău) adică ne-ai re-numit.
E.S.

Tu ești sub vraja bâlbâielii,
Scriind aici în dorul lelii.

Îmi pare rău, n-ai observat
(Sau poate ești un amator?)
Că MI e dublu alterat
...coborâtor!
Dan-T

În muzică sunt amator...
Așa cum ești tu în umor.

Dacă simți că intri în autocombustie, te liniștesc spunându-ți că amator vine din latinescul amo - amare. Amator de muzică înseamnă și iubitor de muzică, amator de umor înseamnă și iubitor de umor.
Vei înțelege jocul atunci când îl voi explica.
Chiar și tu te întrebai la catrenul "Recuzare":
"doar o mică nelămurire: de ce tot insiști că ar trebui N.Bun să îmi acorde o steluță? mai sunt atâția care o pot face, de ce doar el, îmi scapă ceva?"
(Dan Prundoiu)

Uite că jocul mi-a reușit.
Ar fi paradoxal să te superi când ești în câștig.
E.S.

Cultivi doar echivocul
În fel și fel de snoave
Și îți forțezi norocul
Mizând doar pe... potcoave!
Dan-T

Ne spui într-una explicit...
Că bine te-am mai potcovit.

Te-am citat în întregime.
E.S.

1. Stai cuminte, nu erai tu miza ci N. Bunduri, care azi a cedat și mi-a făcut jocul, acordându-ți o steluță.
Din punctul lui de vedere, una ar fi fost dacă ți-ar fi acordat-o înaintea intervenției Icăi Ungurenu și alta e că ți-a acordat-o după.
Voi reveni cu amănunte.
2. Îți dezvolți propriul cult al personalității: vrei să fii citat în întregime, deși catrenul tău se afla chiar deasupra comentariului meu.
Nu te-am trunchiat, ci am subliniat ceea ce trebuia din strofa ta care, repet, era exact deasupra.
Cele 2 versuri ale tale apăreau ca motto, ceea ce fac și acum, când îți dau replică la ultimul tău comentariu (e deasupra și nu am de ce să-l citez în întregime)

Motto: „MIERE” Dan Prundoiu

Știi muzică, atunci de ce
Te bâlbâi rău că MI e RE?
E.S.

Eu nu-i găsesc păcatul greu
Și poate poate fi iertat...
(Dan Prundoiu)

Lui Dan-T

Nu ne miri, dar contravine
Eticii în mod fatal
Să declari că pentru tine
Plagiatul e normal.
E.S.

„dacă aș plagia, măcar aș plagia un epigramist RENUMIT!”
(Dan Prundoiu)

Ești RENUMIT că ne-ai re-scris
Iar fapta ta nu s-a prescris,
Și fără să te fi sfiit,
Semnându-te… ne-ai RE-NUMIT.
E.S.

„recunosc faptul că de pe acest site am citit aproape tot ce s-a postat la epigramă, dar, doar de la înscriere pe site, pentru simplul motiv că am ore de internet limitate...”
(Dan Prundoiu)

E o veste bună că n-ai citit chiar tot. Unii mai avem o șansă să scăpăm.
E.S.

am pronunțat diftong, remedierea e simplă:

Să-nțeleg acum amice
Că ești doar braconierul
Ce în orișice ne zice
Își expune cazierul...
Dan-T

Ceea ce ai făcut are și un nume: sinereză.
Dacă ai fi citit ceva din Elis Râpeanu, ai fi aflat că este înverșunată împotriva sinerezelor.
O trecem și pe ea pe lista celor care te-au "inspirat". Veti catrenul pe care l-ai postat sub numele "Recuzare".

Să-nțeleg acum amice
Că tu ești doar braconierul
Ce în orișice ne zice
Își expune cazierul...
Dan-T

Mai adăugăm ceva în dosarul tău:
Versul 2 e în iambic, versurile 1 3 și 4 sunt în trohaic.
E.S.

Să nu te superi dacă-ți spun
Dar echilibrul este rupt
Căci tot la „achitați” eu pun
Și magistratul cel corupt!
(Dan Prudoiu)


Printr-o coincidență providențială, acum câteva zile, am început să citesc „Urmașii lui Cincinat”.
Și am găsit o epigramă scrisă acum 100 de ani, care folosea omonimia „a achita”. Autorul ei nu e altul decât Ion. I. Pavelescu. O citez mai jos:

Unui magistrat

Aici zace, sub răchite,
Unul, fost judecător:
Îi plăcea grozav s-achite...
Exceptând pe creditor.

Îmi amintesc și o epigramă a lui Nicolae Tatomir, providențial de adecvată:

Cum în fiecare rimă
El comite câte-o crimă,
Catrenașul lui stingher
Nu-i catren, e cazier.

Cuvântul „rimă” e folosit în sens sugestiv: în fiecare amănunt.
E.S

Numele talentatei epigramiste Mihaela Kerestely se pronunță Ke-re-ște-í cu accent pe i final. Ke-re-ște-í
Sunt născut în Ardeal, la Sibiu.
Revin acasă în Moldova și îi adresez un catren lui Dan Prundoiu.

„mă bântuie de anul trecut”
(Dan –T)

Te-am bântuit eu și Norică,
Și Ica și Kerestely,
Și noi și ceilalți stăm cu frică :
Nu știm cin’ te-o mai bântui…
E.S.

Ce eu nu nu am, dar Dan-T(e) are,
Ar fi un cap... de acuzare.

Persoană cu veleități,
Gândi să fure boul,
Să-l ducă-acasă pe bucăți...
Și-a început cu oul!
(Dan-T)

Dejà un creier am în plus!
(Dan-T)

Tu ești cel prins pe lună plină
Furând un cap de taurină.

Reproșul nu e în zadar
Noi, ca popor, cunoaștem "ruta":
Am sprijinit un marinar
Iar el ne-a dus, pe toți... cu pluta!
(Dan-T)

Ponta e plagiatorul,
Însă tu pornești disputa
Pentru că din tot poporul...
Numai tu ești dus cu pluta.
E.S.

Reproșul dvs. nu are un punct de pornire. Dvs. invocați și citați următoarea mea exprimare :

„Pentru că am folosit și sensul figurativ al expresiei „a nu ști pe unde scoți cămașa” (a fi în mare încurcătură)”
E.S.

În limba română, un verb are la perfectul compus aceeași formă la persoana I singular și plural, diferențierea făcându-se prin pronume și exemplific: eu am folosit, noi am folosit.
În scurtul meu paragraf, invocat și citat de dvs, nu apare niciun pronume, așa că nu se poate deduce că am spus că eu aș fi folosit primul sensul figurativ al expresiei. Nefiind acolo un pronume, dvs ați fi putut interpreta astfel:
-Pentru că (NOI) am folosit și sensul figurativ al expresiei „a nu ști pe unde scoți cămașa”.
Dar dvs ați preferat cealaltă interpretare.
Acum, dacă tot ați deschis subiectul, haideți să vedem cine a folosit primul sensul figurativ al expresiei respective.

Citez epigramele noastre:

Cravata

Articol de galanterie
(Ceva ce seamănă cu fașa)
Ce-l port - lovit de amnezie -
Să știu pe unde-mi scot cămașa.
(N.Bun)

Să-ți pui cravata, buclucașa,
Oricând, chiar și la pijama
Când ești cu-o doamnă, dar și-așa…
N-ai ști pe unde scoți cămașa…
E.S.

Dacă ne uităm în DEX, vedem următoarele:

A nu avea (sau a nu ști) pe unde să scoți cămașa = a fi în mare încurcătură.

În consecință, expresia ar trebui folosită cu negație, ceea ce dvs. nu ați făcut:

Să știu pe unde-mi scot cămașa.”
(N.Bun)

La mine situația e alta:

N-ai ști pe unde scoți cămașa…
E.S.

Aici apare negația, iar eu am folosit expresia în ambele sensuri: direct și figurativ. Adică nu știi cum să scapi de cămașă, dar și că ești în mare încurcătură față de o doamnă. Vă las să alegeți ce interpretare doriți

Să nu spuneți că ați scos NU-ul și l-ați pus dincolo, în explicația sensului, ceva de genul că a ști pe unde scoți cămașa ar însemna a nu fi în încurcătură.
Întorcându-ne la textul dvs., ar însemna că amnezia nu vă va stânjeni. Tocmai cuvântul amnezie face ca în catrenul dvs. să apară sensul propriu ca dominant.
Dacă din punctul dvs de vedere ați folosit sensul figurativ, așa o fi și nu fac un capăt de țară din asta. În acest caz, caracterul figurativ (adică „să ies din încurcătură”) apare vag. Ați transfoma cravata într-un fetiș.
Mai citez doar puțin din invocarea priorității dvs:

„Dar sensul folosit de mine are un caracter reflexiv și nici nu mă îndoiesc de faptul că un lingvist de talia Dvs nu s-a prins. ”
(Nicolae Bunduri)

În dicționar, expresia nu apare în forma reflexivă. Forma reflexivă ar fi:

Nu știu pe unde(-mi) scot cămașa.

Acel pronume din paranteză dă caracterul reflexiv.
Comparând cele 2 variante, cea reflexivă și cea nereflexivă, constatăm că un caracter reflexiv al verbului nu are nicio importanță și nici nu trebuie invocaț.
(În epigrama dvs, în ultimul vers, verbul este într-adevăr reflexiv.)

Acum, că m-am jucat puțin și… reflexiv cu ambele catrene, nene Bunduri, vă urez noapte bună și o săptămână frumoasă.
Și... să vă păstrați caracterul reflexiv, ceea ce îmi doresc și mie.
E.S.

Gheorghe Șincai

Întârziind adeseori,
O floare-n dar îi aducea
Iar drept răsplată, soața sa,
I-a dăruit un fiu... din flori!

Catrenul de mai sus a fost postat de Dan Prundoiu.
Transcriu mai jos o epigramă, pe care o știu de 8 - 9 ani, a Mihaelei Kerestely :

Florarul

Îi aducea adeseori
Iubitei splendide buchete,
Sperând s-ajungă, pe-ndelete,
Să-i facă și-un copil din flori.

Epigrama Mihaelei Kerestely e foarte bună.

Am întâlnit la Gheorhe Șincai o altă exprimare pitorească. Era vorba despre Ioan Vodă cel Cumplit, un fiu recunoscut al lui Ștefăniță :
„Și era Ioan fecioriu de după gard al lui Ștefan Vodă”
Ștefăniță este nepotul lui Ștefan cel Mare. Fiind și el mare meșter la războaie, după cum spune cronicarul și căruia Barbu Ștefănescu Delavrancea i-a dedicate „Viforul”.
Contrar legendelor, și Ștefan cel Mare a avut un singur copil din flori, pe Petru Rareș, cunoscut și sub numele de Petru Majarul.
E.S.