Scârț de cizme

Feodor Denisovici își privi cizmele. Nu-i venea să creadă, erau cizme noi, cu scârț. Erau primele cizme pe care le purta de când se știa. Și nici măcar nu-i erau nepotrivite, poate un pic cam mari. Feodor Denisovici își privi cizmele. Erau frumoase, erau superbe. Își îndreptă spinarea ,scărpinându-se încet sub rubașcă. Naiba știe cum, un păduche se strecurase acolo. Îl strivi îngrijorat între degetul mare și arătător, apoi și-l apropie de nas (era cam miop) să vadă dacă a murit, ticălosul. Îi știa el pe ăștia- păduchii erau ca burjuii- aveau șapte vieți.Păduchele era mort complet. Oftă ușurat. Feodor Denisovici își privi cizmele. Erau așa de grozave încât, dacă ar fi vrut, era sigur că puteau să-i dea și ora exactă , la fel ca și ceasornicul lui deadea Samoilnovna. Cizmele lui aveau puteri extraordinare. \"Până și ouă ar putea să dea, ticăloasele, \"rânji Denisovici. Ar fi omorât pentru un ou. L-ar fi mâncat așa, crud- iar fi făcut o găurică cu briceagul și l-ar fi sorbit cu tot cu albuș. Feodor Denisovici își privi cizmele. Erau maronii, un maroniu închis, ușor roșiatic. Poate că la aceasta contribuiau și petele de sânge care nu se uscaseră încă.