Poezie
Tanti Timp trece pocnind din tălpile ei mari
Poemul singurătății
1 min lectură·
Mediu
Există oameni atât de singuri încât doar ploaia știe numele lor.
Există oameni atât de singuri încât sunt aproape zei
Există oameni atât de singuri încât visele îi dor
Există oameni atât de singuri încât prin hubloul ceții se văd doar ei
Totul e bine, aici totul e bine
Trăim în cea mai minunată dintre lumi
Iisus nu s-a născut și nici nu se va naște
Animalele vorbesc de la Crăciun la Paște
Există singurătăți atât de mari că nu le udă ploaia
Iar furtuna, speriată, le ocolește
Există singurătăți atât de mari încât
Pământul, excedat, plesnește
Există oameni atât de singuri încât, încă în viață
Sunt doar suflete speriate, luate în sacoșă de către tanti Timp
Există oameni atât de singuri, chiar și în moarte
Încât ar putea să se mute direct în Olimp
001.664
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Eugen Galateanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 135
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Eugen Galateanu. “Tanti Timp trece pocnind din tălpile ei mari.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-galateanu/poezie/99672/tanti-timp-trece-pocnind-din-talpile-ei-mariComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.