Cin\'te taie mielule ? Oamenii politici și România

O stafie bântuie România. E stafia ultimului politician cinstit...decedat probabil în anul 1000. Dacă ar trebui să alegeți între o oră de educație politică în compania unui partid (oricărui partid) din România și cea mai infernală partidă de menaj casnic (mie de exemplu mi-e silă să fac curățenie) ce-ați alege ? Dacă ar trebui să alegeți între o oră petrecută în Parlament, în compania unui om politic ( a oricărui om politic) din România și o oră în compania profesorului dvs. de matematică din liceu sau facultate, pornit să vă re-explice integralele, ce-ați alege ? Dacă ar trebui să asociați ideea de bine- așa cum vedeți dumneavoastră binele și un om politic din România- sau un partid- cu ce ați asocia binele ? Dacă ar trebui să nominalizați un om politic decent din România (în afară de Constantin Bălăceanu Stolnici), pe cine ați nominaliza ? Se spune că o țară își are conducătorii pe care îi merită. Oare merită România să fie condusă de ... și de... și de... Oare îi sunt caracteristici acestei țări oamenii care mint, care fură, care fură și mint fără nici cea mai mică rușine ? Oare trebuie să ne temem de toți figuranții ? Oare îi sunt caracteristice acestei țări otrepele care se revoltă atunci când nu sunt aleși de partidul lor Leader Maximo cu 100% ? Oare ne-a blestemat natura cu o țară de avocăței ? Se spune că valoarea unei țări este dată de valoarea clasei sale politice. Bun venit, iobăgie! Dacă valorăm atât cât clasa noastră politică putem merge liniștiți la vecinii noștri maghiari să ne pună sub șaua calului. Numai de atâta suntem buni. Suntem buni să ne alegem primari dintre bufonii patetici care vopsesc și florile tricolor sau dintre politicienii care se fac remarcați printr-o bușitură în direct. Suntem buni să vorbim de schimbare atunci când rândurile partidelor noastre sunt pline de miliardari de carton, buni să dea bine în crahuri măsluite (a se vedea de la Caritas și până la Safi- sau despre Safi nu e voie să vorbești). Adevărul este că n-am progresat decât foarte puțin de la vodă Caragea încoace. „Să ne trăiești Măria ta, apără-ne pe noi nevrednicii și minusculii” a fost înlocuit de „Să ne trăiți mulți ani, domnule Președinte”. Pentru noi, în secolul XXI omul politic este încă un zeu, o persoană intangibilă care poate aproape totul. Poate să țină fabricile inutile deschise, poate să ne dea de pomană. Suntem o țară de pomanagii. Suntem o țară de milogi, gata oricând să cerem pentru că ,nu-i așa, statul trebuie să ne dea. Ne e silă. Ne e scârbă. Dar nu facem nimic. Sperăm doar în mai bine, așa cum sperăm tot timpul să vină altcineva să ne facă treaba. Ne e frică să nu supărăm. Nu ne punem întrebarea: Avem oare nevoie de așa-zisa democrație ? Avem nevoie de Parlament ? Avem nevoie de aceste gunoaie întreținute pe banii noștri ? Ei sunt România ? Noi suntem România ?