Plin vs. gol

Religia creștină în secolul XXI, în Europa Occidentală a suferit transformări și mutații profunde. În marea lor majoritate este vorba de oameni puternic religioși. Religia occidentalului este o religie profundă, interioară. Bancherul din City, anticarul din Munchen, muncitorul de la Renault se întâlnesc la slujba de Duminică, în biserică. Fără gesturi exterioare de fațadă, fără declarații sforăitoare- există o religiozitate intimă mult mai puternică și mult mai aproape de Hristos decât multe trăiri mințite din cuvinte. Fără să se numească în mod explicit \"majoritate religioasă\", fără să facă prea mult caz din asta- omul din vest este profund religios. În fibra sa intimă. Am avut ocazia să asist în Germania la o scenă extraordinară. În preajma sărbătorilor de Crăciun, la una din bisericile catolice din Nuremberg se exersa. O voce extraordinară dintr-un trup extrem de plăpând, solista aducea publicul răzleț- intrat în biserică- pe culmile extazului. Nu era ceva pregătit, era pur și simplu o improvizație. Dar toți aceia care intrau simțeau nevoia de a îngenunchia și a se ruga. Am rămas mai mult de 30 de minute în genunchi, cu dorința de Dumnezeu în minte și cu vocea aceea îngerească în urechi. Mi-e rușine să mărturisesc- nu îmi mai aduc aminte decât faptul că era un Oratoriu. Iar solista- dactilografă la primăria din Nuremberg- am aflat după aceea. Cânta pentru Dumnezeu. Cânta din plăcere. Atunci când Dumnezeu este cu noi, te simți formidabil în Casa Domnului. Am trăit o experiență extraordinară, terifiantă- prima dată în străinătate- eu românul pe jumătate păgân- după n ani sub comunism- atunci când am intrat în Domul din Koln. Am simțit dintr-o dată că Dumnezeu este alături de mine, că Dumnezeu este cu mine.Că Dumnezeu este acolo iar imensitatea aceea este Casa Sa. Am simțit că nu mai pot să respir și mi s-a făcut dintr-o dată frică. APoi frica mea s-a transformat într-o imensă plăcere- plăcerea de a ști că nu sunt singur, că acolo , undeva, El veghează. Atunci când Dumnezeu este plăcere, când Dumnezeu este lumină, când Dumnezeu este căldură, bucuria extatică de a încerca să te apropii de el este imensă. Alături de individualitatea proprie- mică luminiță în noapte- masivitatea bucuriei de a te ști iubit de Divinitate- de a simți că acolo sus este Cineva alături de tine- este exprimată mai degrabă patetic prin cuvinte. \"Ieri a trecut, astăzi este al tău, mâine este al Domnului\" -cuvintele pe care le-am primit în biserica Notre Dame exprimă extraordinara senzație de apartenență individuală. Ce deosebire imensă între pelerinii adunați în piața San Marco să primească individual- în suflet- binecuvântarea papală și masele de islamiști fanatizați ! Ce deosebire între Lumină și întuneric, între Viață și moarte ! Creștinul occidental trăiește prin Dumnezeu, spre Dumnezeu, spre o curățenie interioară și spre accederea către căldura Divinității. Dacă a existat vreodată un fanatism aici- el s-a dus de mult. A rămas numai Dumnezeirea acceptată intim și pe deplin. Pentru creștinul occidental religia este o chestiune intimă, personală, pasională. În cei aproape 6 ani de când sunt aici nu am auzit niciodată o conversație despre religie la locul meu de muncă. Îmi întâlnesc însă colegii la Liturghia de Duminică. Un scurt semn din cap este semnul de apartenență- la Umanitate.