Cine merită Nobelul ?

Dar dacă eu aș cere să i se dea premiul Nobel lui Dionisie Eclesiarhul, ce-ar fi?

Mărturisesc cu rușine, domnule Peia, că habar nu am cine e Dionisie al dvs. Dar, de ce nu ? Așa cum se spune în dulcea limbă de lemn \"cele scrise reprezintă punctul personal de vedere al autorului\". Așa că, de ce nu ?

Cer scuze, Eugen! Este evident că dacă m-am apucat să fac pe grozavul, ar fi trebuit să dau și unele mici detalii. Dar te rog să mă crezi că nu am făcut asta doar din teama de a nu fi socotit pedant. Nu toată lumea este obligată să cunoască chiar totul, iar cel care aduce în discuție un amănunt care e de circulație restrânsă, ar trebui, din politețe, să furnizeze și lămuririle necesare. Mă văd, deci, nevoit să spun, pe scurt, câte ceva despre acest mic cronicar, Dionisie Eclesiarhul ( zicându-și el până la urmă), născut cam pe la 1740, în satul Stoenești, jud. Vâlcea. La botez primește numele de Dumitru, dar, ulterior, călugărindu-se, și-a luat acest supranume. Inițial, preot, se călugărește la mânăstirea Hurezu, urmare a decesului soției și i se dă, ca “încercare” de noviciat, să copieze cărți și manuscrise. După mai multe peripluri, în care ajunge chiar și la Buda, la palaturile craiului Mateiaș, în 1804 ajunge eclesiarh la Mitropolia Bucureștiului. Aici organizează școli de arhivari și caligrafi, scriind cele mai frumpoase condici, în care copiază fonduri impresionante de documente istorice. Se retrage, în cele din urmă, la Craiova, unde își continuă munca de traducător de documente, caligraf și dascăl.
Din câte se cunosc, Dionisie a scris cca 39 de condici de documente, 22 de pomelnice ctirorești, Hronograful, precum și două cărți de ritual.
Ca să n-o lungesc, reproduc un citat din Hronograf, care cuprinde perioada de la 1784-1815. Iată o mostră de limbă românească veche care, pe mine, mărturisesc, mă încântă:
“La leatul 1775 venit-au domnu țării de la Poartă Alexandru Ipsilant, cu mare pompă, cu cucă și cu tuiu împărătesc, după obiceaiul turcesc; și intrând în București cu mare halaiu și șăzând în scaun, i s-au închinat toată boierimea, vrând, nevrând.
Acest domnu, fiind domn înțelept și cu minte înnaltă, au pus toate trebile țării cu rănduială bună și au așezat boieriile, atât la București, cât și la Craiova. Și era întru adevăr pe acea vreme darul și mila lui Dumnezeu într-această țară, cu liniște mare și cu pace adăncă, deșchizăndu-să toate schelile hotarelor înprejur, și de către turci nici o supărare nu era.” Etc.
Ca să vezi, Eugene, că au fost și pe aceste meleaguri domni d ecei cu mintea-naltă. A, dar am uitat să spun: nu erau rumâni!!
Sper că nu te-am plictisit!

Domnule Eugen Galateanu! Ce curaj sa alcatuiti o lista atat de scurta spre nemultumirea atator persoane care deja s-au inscris demult la rand(nu dam nume... e lucru mare, parol!) pe listele altora care le ajusteaza din mers, caci mereu apar pretendenti noi. V-as sugera sa reganditi lista, si fara decedati, daca se poate ...Asteptam!

Lucru mare a căuta cloșca de ou! Iar pe lânga noua listă cerută mai sus, ar fi de așteptat și criteriile de o noutate succedanee după care s-ar da un atare premiu răposaților sau ne suspomeniți. Cu siguranță, juriul ar fi compus din foști membrii ai unei foste redacții de \"ziar\" bucureștean avandu-l ca președinte pe C.V. Tudor. Ilar eseu, Eugen Galațeanu!

Cred că Dionisie al dvs. a fost o valoare. La fel ca și Antim Ivireanu, ca și o serie de alte valori. E greu de crezut că ar putea primi un astfel de premiu- dar, și o spun cu tristețe, ceea ce rămâne dintr-un om e legenda.Și ce a făcut.

Aș fi curios să cunosc criteriile dvs. estetice-apropo de cine merită Nobelul. Cred, și asta e părerea mea, că există o lungă listă de valori interbelice (Rebreanu,Sebastian, Gib.Mihăiescu, etc.) și postbelice (Călinescu,Barbu,Țoiu,etc.) care meritau premiul Nobel. Nu cred că dl.Goma merită premiul Nobel. E părerea mea. Aștept părerea dvs. Sincer, comentariul dvs. e jignitor. Dacă ați avea un pic de curaj- v-aș provoca la duel. Dar vă iert cu blândețea-mi recunoscută.

îmi pare rău că s-a perceput a fi o jignire. îmi cer scuze. criteriile?! eu n-am că nu sunt academia suedeză. e ciudat acum să luam istoria literară românească la scărmănat și să detectăm cine merita sau nu nobel. cunoaștem faptul că acest premiu a fost contestat de nenumărate ori începând de la primul laureat, sully prudhomme, până la nominalizatul pentru 2005, bob dylan. cunoaștem și modul în care scriitorii români n-au avut parte de apreciere europeana din varii motive. duelul pe care îl luați în calcul nu are sens. doar mă mir că propuneți pentru un virtual nobel nume ca mihail sebastian, eugen barbu sau gib mihaescu, scriitori de valoare \"locală\" și doar atât. să fim serioși! cert este că un număr de 4 români au fost nominalizații care aveau și șanse: tudor arghezi, mihail sadoveanu, marin sorescu si nichita stănescu (cel mai aproape de nobel). se mai adaugă lucian blaga a cărui candidatură a fost respinsă de regimul comunist. desigur, lista scriitorilor care n-au luat acest premiu e uluitoare. dar... așa au decis robele de la stockolm. restul sunt doar speculații. așadar...noi să fim sănătoși!