Poezie
intrebarea bunicului
amintiri
2 min lectură·
Mediu
Bunicul, ma-ntrebat odata,
cand mesteream prin curte:
....luate, fiind laolalta,
cate-s putine cate multe.
In capul lui, gandea ceva
punand aceasta intrebare,
si rabdator tot astepta
raspunsul meu la ghicitoare.
Oprit din lucru m-am uitat,
surprins la fata lui batrana,
si-acum regret raspunsul dat
crezand ca totu-i doar o gluma.
-Bunelule nu stii ce zici,
te rog sa intri acum in sura,
ca s-analtat de la opinci,
prostii, si-ti ies din gura.
Bunicul insa ma privea,
cu ochi vioi, sub cusma,
si hatru inca astepta,
raspunsul meu din urma.
Si nu venea, pentru ca eu
privindu-i fata alba,
vedeam pe insasi dumnezeu
zambind tacut in barba.
Si astepta raspunsul meu,
ca nu avea vreo graba
si nici vigoarea lui de-acum
ceruta de vreo treaba.
Deodata, insa am inteles
la ce vroia sa zica
si-atunci, cu mare interes
privii catre opinca.
Cu ochii-n lacrimi, l-am luat
de dupa gat, duios
si dupa ce l-am sarutat
i-am zis cu glas sfios:
-Bunelule te rog ma iarta
pentru raspunsul ce am dat,
dar luat cu munca asta, iata
ca n-am mai cugetat.
-La ce sa cugeti,mai flacau
nu ti-am cerut nimica,
vorbeam, ca bietul natarau
doar eu si cu opinca.
Am zis atunci o proasta vorba
cu mintea mea nauca,
sa-mi ierti grairea sloboda
ce te-a-ntrerupt din munca.
-Ba nu, bunelule gandesc
privind a ta opinca
ca a avut un mare rost
din vremuri vechi si inca,
Ca talpa asta a apasat
si in razboi si-n pace
pe treptele catre palat
si-n stanele cu dobitoace,
A fluturat pe paratrasnet,
in varf de parlament, aiurea,
apoi cu zgomote de traznet
batute-n dansuri de cand lumea.
Acum ce vad, sint cam putine,
aceste urme de opinca,
dar am lasat niste botine
ne poarte-n lumea asta mica.
022971
0
CP