Soraya

Frumoasa Soraya obosită ajunge acasă,

Pantofii cu tocuri lungi pe trepte îi apasă-

Însângerata lor culoare prin noapte străluceşte!

Vecinul-Un preot de după draperii pândeşte...

Treaz fiind în neguri-Scăldat în rugăciuni

Văzând diavolița îşi face cruce, plecăciuni;

Carnală-nfiorare dintr-o involuntară ispită!

Cruciulița pe stern îl arde, inima-i palpită...

-Cine eşti copilă-Himeră sau făptură dulce?

Tulburarea îl cuprinde! Nu vrea să se mai culce...

-Ah! Minune de femeie te-aş face preoteasă

Să-mi luminezi altarul din suflet şi din casă!

Ca un fâlfâit din aripi ceasurile curg spre zori,

Dimineața îşi trimite tainic ai iubirii spori...

Guguştiucii se-alintă gângurind versete

Despre primăvară, dragoste, foamete, sete.

Noi înțelesuri apar iar după fiecare noapte

Gândurile verzi dispar sau devin mai coapte...

Poate ar fi mai bine dacă-ar sta în pom

Dar gândul este mărul ce-l tulbură pe om!

...........................

Licuri de lumină în odăiță încep să se joace,

O rază tremurândă o mângâie uşor... O place!

Soraya suspină... Încearcă suav s-o alunge,

Apoi încet vrea s-o prindă dar n-o mai ajunge...

Plăpumioara-i albă alunecă pe podea-Călduță

Tangoul cu ritmul auriu o cuprinde pe mândruță.

Cu trupul gol se-ntinde... Atinge dimineața,

Se-mbracă doar cu sine- Îndrăgindu-şi viața!

Doar tinerețea-i este rochița cea mai dragă

Spre anii bătrâneții chiar nu are vre-o grabă;

Diamantic prin casă îi străluce tulpina de zeiță

Ce prin sânge şi în suflet îşi caută-o cheiță...

Plutind se-ndreaptă spre ochiul de fereastră,

Sânii îi sărută dulce mușcata aflată-n glastră,

Apoi de după perdeaua cea fină de mătase

Priveşte pe stradă prin genele-i sfioase.

-Ce-mi văd ochi? Un tânăr chipeş-Preot!?

Prin aer plutesc vecernii pornite ca din clopot;

-Privirea-i ațintită demult spre a mea căsuță...

Cred că mă place-Poate i-am căzut drăguță!

Străzile prind culoare, copacii se-nverzesc,

Mulțimi pe trotuare spre muncă se grăbesc;

Un stol de porumbei se vântură în roate, roate...

Aerul primăverii lin în pene li se zbate!

Pe trotuar printre oameni strecurându-se gingaş

Cu grijă căutându-şi drumul spre tainicul locaş,

Smeritul preot cuprins acum de fireşti tulburări

Îl chinuie în gânduri pe Dumnezeu cu întrebări:

-Tu Doamne-Făuritor de ceruri, de ape şi Pământ

Crezi că pot să-mi mântui al castității jurământ?

Nu pot să-mi iau de soață decât o pură floare

Dar sufletu-mi arde spre fata ce căzută-mi pare...

Oare nu din slăvite ceruri au căzut şi ai Tăi îngeri

Care prin trufie şi patimi Te-au făcut să sângeri?

Iubesc Doamne-Un înger cu virtuțile decăzute

Sau puritatea-i ascunsă în nimburi nevăzute?

Un oftat adânc din suflet şi din piept îl scoate!

Mâinecile de la rasa îi lunecă uşor spre coate

Când palmele-i delicate se strâng în rugăciune:

,,Tatăl Nostru" prin buzele-i neprihănite-l spune...

Ruga e fierbinte în pronaosul întunecos şi rece!

Doar un curcubeu firav prin vitralii trece;

Scânteia dintr-un foc poate răspândi scântei

Ce tremură umbrele din gânduri şi lumină idei...

Emilian Oniciuc-20.03.2018

Revizuit: 30.03.2023