Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articoleregional

Putreziciunea jalonează pe schiuri

Davos

2 min lectură·
Mediu

Orășelul din Cantonul Graubünden este de regulă o stațiune de agrement din Elveția, un centru apreciat pentru sporturile de iarnă, aflat la o altitudine de 1560 m față de nivelul mării pe o suprafață de 284 km² în care trăiesc aproximativ 11000 de locuitori.

O dată pe an aici are loc Forumul Economic Mondial unde se adună toți plictisiții planetei, care nu mai pot de grija ei, și au hotărăt în acest an de grație 2024, printre alte apocalipse, să își doneze din averile personale impozitate substanțial tot către O.N.G.-urile în spatele cărora se află...
Din când în când într-o pauză binemeritată la un greieraș prăjit și un păhărel de tărie ,,Urina Ursului”, fabricat în U.E.- România, și absolut fără frica urșilor, deoarece nu mai vezi în Elveția nici o labă de urs, și nici o labie de ursoaică, privesc contemplativ la populația din Davos care le servește un minunat spectacol pe schiuri. În mintea lor poluată și plină de putreziciunea oamenilor, bogații Terrei încep să jaloneze printre brazii parcă pictați, inspirând din aburul sepia ușuarele nostalgii ale războaielor...
De la televizor aflu că oamenii vor fi încurajați de guvernele țărilor să își cumpere mașini electrice și deja mă strânge blana de pe spate când mă gândesc cât de scump o să fie curentul în anul 2054 la noi, pe un ,,Picior De Plai-O Gură De Rai” unde urșii naturalizați vor avea inteligența artificială pentru a conduce acele mașini încărcate cu minunata resursă naturală a ultimilor 11000 de români. Aceștia vor pedala la bicicletele cu dinamuri că de altfel vor fi mâncați cu tot cu mațele lor goale...
Îmi scutur capul înfiorat trezindu-mă la realitate tocmai la timp când la un post de televiziune se anunță cu îngrijorare că Președintele României este căutat de poliție fiind declarat dispărut! Eu cred că sunt două variante... Una că a fost invitat în secret la Davos, îmbrăcat cu celebra haină roșie, pentru a se da pe gheață, pe bicicletă, iar cealaltă că pierde timpul citind amuzat articolul meu, încercând să înțeleagă dacă este proiectul unui scenariu de film științifico-fantastic cu titul: ,,Planeta Urșilor” sau este o realitate de nu mai știe unde să se ascundă... Emilian Lican: 19.01.2024 Frătăuții Vechi-Ninsori de scurtă durată: -3° C Foto: Emilian Oniciuc

011.464
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
375
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Emilian Lican. “Putreziciunea jalonează pe schiuri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-lican/articol/14177352/putreziciunea-jaloneaza-pe-schiuri

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@sorin-stoicaSSSorin Stoica
Perfect de acord cu tine, Emilian... Putreziciune... Silă...
0