Proză
Povestea măscăriciului și a pungii cu bani
2 min lectură·
Mediu
Se povestește că în vechimea veacului și în negura timpului, acolo unde astăzi se duc razboaie iar dictatorii mor pentru a lăsa loc altora precum ei, se afla un mare califat peste care domnea veșnica pace a lui Allah. Iar califul se trezi într-o dimineață cu o nespusă bucurie în suflet, după noaptea plină-de-desfătări pe care o petrecuse în harem, și pofti a-i da măscăriciului său o pungă plină cu bani pe care o atârnă la gâtul unei cadâne dintre cele frumoase dar care-i prisoseau. Și-l chemă pe măscărici dinaintea sa spunându-i ceea ce dorea să înfăptuiască. Ci mascăriciul care stătea turcește dinaintea califului, în loc să întindă mâna după punga cu bani care atârna atât de amarnic la gâtul cadânei, întinse un picior! Dar gărzile care nu pierdeau din ochi nici o clipă ceea ce se petrecea în încăpere, săriră asupra măscăriciului gata să-l împungă cu sulițele. La un semn al califului acestea se deteră-ndărăt lăsând măscăriciul să respire. Ci califul, umplut de spaimă îl întrebă:
-Au de ce întinzi cu atâta nerușinare piciorul în locul mâinii când eu cu nesfârșita-mi mărinimie pofteam să te fac din măscărici, om?
-O, Mărite Calif... ci dacă în locul piciorului aș fi întins mâna dupa acea pungă aflată la gâtul cadânei, în veci mi-aș fi pierdut slobozenia de a-ți mai întinde piciorul.
Acestea zicând, măscăriciul sări în sus trecând la ale sale tumbe, grimase și schimonoseli de zi cu zi.
Cât despre calif, se spune că ar fi picat pe gânduri și pururi așa a rămas pâna în zilele noastre. Și nu se știe când își va reveni... Ci Allah știe cel mai bine!
Slavă Celui viu, care niciodată nu moare!
022.675
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Emilia Mirescu
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 279
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Emilia Mirescu. “Povestea măscăriciului și a pungii cu bani.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilia-mirescu/proza/1789010/povestea-mascariciului-si-a-pungii-cu-baniComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mulțumesc pentru primul comentariu făcut pe unul din textele mele,
Cu drag,
Emilia
Cu drag,
Emilia
0

poate daca ai pune diacriticele care lipsesc, textul nu ar fi la atelier.
in plus, nu cred ca se scrie cu cratima: \"plină-de-desfătări\"
cu prietenie,
andrei t