Poezie
Bogdan
2 min lectură·
Mediu
căciulița albastră (nu roz, pentru că roz…)
seamănă cu tata pentru că tata
are ochi mari
! bodu’!
bodu’ vorbește o limbă cunoscută a necunoscuților
(…a căciulițelor albastre)
dacă nu-i place – aruncă ciocolata, laptele alb
jos, pe pămînt, la viermi
bodu’ vrea să cunoască tot – strică tot
are mîini și…aruncate în tata – dor
înțelege cînd e fierbinte – ah!
bodu’ nu vrea să doarmă, în oglindă
este mmm M-A-M-A
unde-i T-A-T-A?
și dansează mai frumos decît cei care
Vorbesc și Tac
și rîde și face ce iubește
știe ce-i iubirea – atunci cînd atinge
capul mamei și al tatei în semn de sărut
bodu’ e expresionistul luminii –
inspiră trecătorii muți și-i face să zîmbească
cu flori de soare
ce mai face bodu’?
telefonează! e un fel de început de dor
– unde-i T-A-T-A ?
aruncă telefonul, sunetul lui pute chiar dacă
T-A-T-A îi spune dulce: ,,noapte bună”,
cu accent italienesc-rusesc
bodu’ seamănă cu toți și numai cu el
bodu’ nu știe că știe
nu știe că e metamorfoză (a mea?)
excepție – n-are gheare, ierbi urîte
crime, diete, imperii celebre
ci, un cerc, un ochi, multe păsări albe – tot
ce are
bodu’ e pasăre? nu…
e linia ce caută colorate discuții
a obosit privindu-mă și nu vrea să fie nimic
să fie obosit
…scriu (despre?) și-mi fură inspirația
atingînd clopoțeii din ceramică – totul rîde
ceasul cu cifre-i expirat – îl aruncă
în lada de gunoi plină cu oase bătrîne de șarpe
urăște scutecul însă – fericit, M-A-M-A nu spală
multe rufe galbene
lovește povești cu pești invizibile – știe că
totu-i frunză neînțeleasă (mai) de nimeni
bodu’ se ascunde de umbre după geanta roșie
găsind multe revelații – enigme
bodu’, cînd scapă ceva jos (fără intenție)
i se pare că a săvîrșit o crimă
orice țipăt – apocalipsă eternă
pictează îngerii fără arse aripi și coarne
însă cu urechi originare
mai știe că mama (M-A-M-A lui)
e obsedată de diete (super)pretențioase și… bodu’
răspîndește dinamica poznelor albe
în bodu’ se regăsește orice gînd mesianic
bodu’… mulțumesc
023928
0
[mama lui] bodu’... mulțumesc!