Poezie
Luceafarul
In varianta mea in cinstea zilei lui Eminescu
2 min lectură·
Mediu
Privesc la el acolo sus
De mii de ani lucește.
Deși-i departe de nespus
Cu drag spre noi privește.
A strâns povesti de dor și drag
Pe fiecare rază
Și ne pășește-ncet pe prag
De suntem triști, oftează.
Și ne urmează pașii moi
În fiece odaie
Și ne șoptește-ncet apoi
Cu stingerea-n bătae:
-Hei!Omule,de ce oftezi?
Tânjești după iubirea-ti mare?
Privește-n jur!Oare nu vezi
Că dragostea e trecătoare?
Ori n-ai aflat povestea mea
Cum cam iubit o fată
La rându-i,m-a iubit și ea
Dar m-a trădat îndată.
Și m-am răcit dar n-am murit
Căci sunt nemuritor.
Cu voi odată am trăit
Povestile de dor.
Tu, nu ai timp căci astăzi ești
Dar mâine cine stie.
Asa că stai să te gândesti
Că fete sunt o mie.
Și dute mâine colo-n crâng
C-ai să găsești vreo fată.
Priveste-o-n ochi,priveste-o lung,
Și-apoi sărut-o-ndată.
Și gata ,focul s-a aprins
Și dragostea-nflorește
Și tu, naiv,in joc te-ai prins
Și-ncepi altă poveste.
Trăiește-ți viața omule
Căci și asa e scurtă.
Găsește-ți fata tinere
Și vezi,pune de nuntă.
Grăind asa, el se desprinde
Și pleacă-n cer cu stele
Și-acolo sus el se aprinde
Mai tare decât ele.
Iar tu,in urma lui privind
Asculti a lui povață.
Și el, de sus, șoptește blând:
-Așa băiete,învață!
002
0