Poezie
cântec pentru tine
2 min lectură·
Mediu
în seara asta
viața-n fragmente intrând pe fereastra deschisă
îmi pare mai stridentă ca oricând
dincolo de camera mea
zgomote care nu-mi aparțin
îmi sparg în cioburi răbdarea
spaima erupe prin pori se-ntinde șerpuind pe tot trupul
mă chircesc în pat
aștept
vocea
revine
din oglindă mă fixează un chip îmbătrânit
e mai mult întuneric și nu-mi dau seama
poate ești tu mamă încercând să-mi spui iar
întoarce-te acasă
dar e prea târziu pentru mine
prea târziu pentru noi
și poate că acasă nu mai e acolo unde ești tu
de fapt pentru mine acasă nu mai e demult nicăieri
plângi
am plâns și eu atunci
mai plâng și acum uneori
copilăria
ca pe-o lumânare
țineam lumea în palme
mă jucam cu ea în aerul rece al dimineții
sub razele abia mijite ale soarelui
și frântura aceea de rai care m-a învățat că pot zbura
grădina aceea din care-am gustat toate fructele pământului
era tot ce aveam
tot ce-mi doream
adolescența
m-a prins rătăcind într-o altă gradină
mult mai mare și atât de străină
am deschis ochii sub umbra unor brațe puternice
care mi-au arătat ca am un trup pe care-l pot folosi
șoaptele din acele nopți mamă
ștergeau ecoul zilelor pline de soare
am uitat să râd
am învățat să plâng
am tăcut
tinerețea
însemna un început pentru cei din jur
dar nu și pentru mine mamă
grădinile m-au trădat
casa mea a devenit strada
am facut un pact cu străzile mele
să nu ne trădăm niciodată
ele mă iubesc așa cum sunt
nu mă vor nici frumoasă
nici deșteaptă
nici femeie de carieră
îmi așteaptă pașii zilnic
cu aceeași caldă răbdare
pe care o văd în ochii tăi
acum
camera asta pe care o plătesc vânzându-mi trupul mamă
camera asta este tot ce am și tot ce urăsc mai mult
umbrele pe pereți se mișcă lasciv
în aerul plin de un erotism murdar
se conturează când și când un chip de fetiță
care plânge
pentru că
odată demult
mama ei
i-a vândut grădina
pe o alta mai mare
033332
0
ce continua sa te strapunga
poetic este, inca pe ici pe colo rotunjita
eu te inteleg cu gradina, ptr ca am trecut prin asta
succes