Poezie
cuvântul
1 min lectură·
Mediu
viața din firul ăsta de iarbă
mă face să mă unduiesc sub atingerea gândului
încotro să o iau doamne
când pajiștea ta infinită și atât de frumoasă
îmbie pașii spre toate direcțiile
mă pierd într-o constantă senzație de tot
așternut la picioarele mele cu un singur cuvânt
pe care-l mai știu rosti uneori
când mi-e cerul prea plin
și iarba prea deasă
și tălpile prea uscate de setea primei veri
trăite la adăpostul certitudinii că sunt
astăzi vreau să dezbrac acest eu vestmânt
prin care oamenii nu văd lumina
vreau să repet obsesiv cuvântul din mine
și poate e ultima oară cand moare încet și în chinuri tăcerea
la marginea unui soare mistuitor
sub care firul de iarbă își crește umbra
002.393
0