Poezie
accidentul
1 min lectură·
Mediu
șoseaua pare nesfârșită
la fel și tăcerea lor
lanuri întinse se deschid
hrănind privirea cu galbenul auriu
al grânelor coapte
soarele ne pătrunde prin pori
și-mi văd mâinile roșu sângeriu
tremurând întinse spre ovalul de sticlă
ei zac împrăștiati pe albul secundei
îndoită ca un semn de întrebare
ochii desenează cercuri pe asfalt
mă văd alergând în spatele lor
pietrele îmi rănesc tălpile
desculță simt fiecare strigăt
fiecare gol dintre spațiile necuprinse
am respirat împreună timpul fluid
care brusc s-a spart în corali
trupul ăsta nu-mi aparține
e dor rămășița unui sens strivit
de primul prea mult întâlnit în cale
fluturii verzi îmi dau târcoale
plec într-un zbor alb alături de ei
în timp ce gândul rămâne agățat
de urmele reci pe asfaltul fierbinte
001.762
0