Poezie
atunci
1 min lectură·
Mediu
și-atunci am încetat să mai privesc
cum strâns și greu se-nlănțuie un vis,
căderea mea profundă în abis
mi-a înghețat surâsul nefiresc
și-atunci m-am lepădat de-acel veșmânt
pe-un mal abrupt al rătăcirii-n noi
și mă târăsc spre tristul alb convoi
prin mușuroaie negre de pământ,
ca fiecare căutare-a mea
să-și piardă urma într-un hohot stins,
iar lacrimile care s-au prelins
să spele-n ploaie amintirea ta.
001.850
0