Poezie
dor
1 min lectură·
Mediu
timpul care pleacă
sapă morminte cuvintelor nerostite
peste ele
o cupolă de ochi
aprinde când și când o privire de veghe
în spatele fiecărei uși
cresc cimitire care-și revendică dreptul la tăcere
umbrele cuvintelor pășesc în noi
cu foșnet de frunze uscate
fără să știm fără să înțelegem
câte universuri strivim sub tălpi
dansăm înlănțuiți prin cimitirul cuvintelor
cerșind puțină atenție unui timp
care îmbracă în sensuri absențele
001885
0