Poezie
ca un șoim
1 min lectură·
Mediu
la timpul trecut ne așezăm toți fără ea
ca la o masă stingheră cu urme de farfurii și pahare
și mai ales cu tocirea umbrită a marginii pe care cândva s-au sprijinit brațe
închid ochii
la masa aceea sunt eu
râsul ei puternic
un umăr alb rotund pe care-mi las privirea
conturul delicat al gâtului
tristețea mea eșarfă în jur
stau cu ea la masă
și știu că nu o pot păstra
ca o rază laser trece prin mine
străpunge tot oprindu-se niciunde
am mâncat
am băut
e timpul
deschid ochii
fâlfâit de aripi
și râsul ei pleacă odată cu privirea mea
ca un șoim ce-și ia zborul de pe umărul gol
002.336
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Solan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 112
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Solan. “ca un șoim.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-solan/poezie/13963621/ca-un-soimComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
