Poezie
epilog
1 min lectură·
Mediu
pe cer stă o pasăre oarbă cu o aripă înălțată spre pământ
lumea e cuprinsul răsturnat al unei povești de iubire
cu oamenii atârnând ca niște lilieci de cuvinte
el doarme cu iarba în pumni și trupul acoperit de noapte
din pleoape îi ies umbre ghemuite ce trec prin ochii goliți ai oamenilor
țipătul păsării scutură când și când coapcii
stârnind o ploaie de frunze și un curcubeu în nuanțe de gri
care separă precum o apă
viața de neviață
într-o zi se va scrie finalul poveștii
într-o zi în luntrea noastră va urca el
o mângâiere ne va deschide pumnii strânși
din ei vor curge anii însinguratelor așteptări
ca niște vâsle vor trece în mâinile sale
și luntrea va pleca în sfârșit din locul acela pustiu
întinderea nemișcată de ape va înflori sub ochi
arzând ai noștri
veșnici ai lui
ne vom deșira cântecul printre trestii și nuferi
pelicani și păsări flamingo vor trece prin pieptul nostru golit de înserări
o liniște de dinainte de zori se va cuibări
într-o aripă înălțată spre cer
001977
0