Poezie
despărțire
1 min lectură·
Mediu
bătăi de clopot șterg cenușiu praful serii
într-un punct
soarele stă vânăt
ca o rană închisă din care sângele se împrăștie pe sub piele
tu treci
fără să te întrebi
istovit de prea lunga uitare
din casa de peste drum te însoțești cu privirea prin fereastra deschisă
și ai vrea să te strigi dar
buzele lipite schițează un zâmbet amar
inima zvâcnește în ritm de clopot
ca pentru o plecare definitivă
sensul implacabil al neîntoarcerii
în schimbul luminii
dacă te-ai fi întors
te-ai fi întrebat din nou
și pentru o secundă ai fi spus nu
uitând astfel iar
miracolul infinit al faptului că te întrebi și că ești
așa că treci mai departe
privind totul dintr-un fel de înălțare
ca în sfârșit să poți vedea cu ochi vii
și să știi
fericirea de a sta în lumină
acum poți să te întrebi
răspunsul e da
restul
chiar nu mai contează
001.890
0