Poezie

Depresie

Îngeri căzuți

1 min lectură·4 mai 2012

Mediu

Deasupra, cerul și nouri trecând,

Mai jos, val după val fremătând,

Eu stând și privind către niciunde

Și lacrima, pleoapa mea o ascunde.

Tu, rătăcind departe, prin lume

Unde luna răsare și soarele-apune.

O vorbă nu-mi scrii, niciun cuvânt,

Poștasul îmi râde fixâdu-mă tâmp,

Eu mă prefac că sunt bine, ferice,

Zâmbindu-i fals, ipocrit și complice

Și buzele-mi mușc până la sânge,

Iar casa pustie și tristă mă strânge.

Mă plimb prin oraș, pe străzile vechi,

Glasuri de oameni îmi sună-n urechi

Străine și strâmbe, și-o muzică proastă

Îmi rupe timpanul, dintr-o fereastră.

Mă bântuie spaima, o umbră fugară

Și vântul nemernic ce urlă pe-afară.

Vai, nu-mi amintesc nici cum arăți

Și urbea e moartă, și oamenii, toți!...

Deasupra, cerul și-un petec de nor,

Trupul mă doare și ochii mă dor.

Și nu am pe nimeni care să-mi spună

O vorbă de duh, o vorbă mai bună...

002.235

Eduard Zalle. “Depresie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-zalle/poezie/14006548/depresie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.