Poezie

Savantul

1 min lectură·31 martie 2018

Mediu

Doamne curmă a mea viață!

Lasă-mă să-mi dau duhul.

Căci odat' eram speranță,

Iar acuma sunt opusul.

Unde-am greșit?

Ce n-am făcut?

De ce plutesc în zare?

Departe însă de pământ..

Și de lună.. și de soare.

Sunt doar un praf, praf gânditor,

În negura pustie,

Înconjurat de întrebători,

Ce peste timpuri dăinuie..

Și ei se-ntreabă, nu se roagă!

Credința lor e oarbă.

Căci fură orbiți de întrebări

Ce alor minți s-absoarbă!

Și doar un demon, sau un înger,

Mai poa' să cuteze șansa,

Să înțeleagă ce-i cu ei

Și să-nțeleagă viata.

Noi? Oameni suntem.

Nici îngeri și nici demoni,

Nici zei și nici titani,

Nici lună și nici soare.

Noi suntem doar un peștișor,

Întrun ocean mare.

Ș-atunci la ce te aștepți

De la imensa mare?

Să se destăinuie unor pești,

Ce n-au cum s-o măsoare?

Nici s-o vadă asa cum e..

Căci sunt orbiți de simțuri.

Abia când al lor schelet

Atinge fundul mării,

Abia atunci ei tot percep

Postmortem rostul vieții.

001.314

Eduard Nicola Bulf. “Savantul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-nicola-bulf/poezie/14123169/savantul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.