Momente de adevăr

[sau cum e când mă regăsesc]

1 min lectură·8 octombrie 2011

Mediu

Sunt momente în viața mea

când înțepenesc și nu mă pot mișca;

un chin se ivește din adâncuri venit,

ființa-mi cuprinde sunt încremenit.

Sufăr de sete lâng-o fântână;

soarele arde dar nu e lumină;

Voci din infern șoptesc necontenit,

șoptesc și eu, căci glasul mi-a pierit.

Pe trup cicatrici apar și rămân;

rănile-s tratate cu venin.

Un suflet bătrân stă captiv, resemnat,

în trupul unui tânăr nevinovat.

Prin adâncul ființei vâjâie vântul;

harpoane de ceață-mi urmăresc gândul;

inima mi se transformă în gheață.

O viață de om îmi trece prin față.

Plouă în suflet, nori negri s-adună,

n-am loc să m-ascund, vine furtună.

Haosul domnește, furtuna a-nceput...

Prin întuneric m-am rătăcit.

În jurul meu fulgerele fac lumină,

la tot pasul fulgeră și tună;

din mijlocul furtunei să plec am vrut,

dar m-a lovit un trăsnet și am căzut.

Vulturul sorții din viață-mi ciupește;

sufletul se zbate și mă jelește.

Așa mă chinuiesc în locuri pustiite,

În locuri ce n-au fost și nici vor fi găsite...

001.435

dutu. “Momente de adevăr.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dutu/poezie/13990730/momente-de-adevar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.