Poezie
Noapte de iarnă
1 min lectură·
Mediu
Ce noapte trista, nu-i aşa?
Şi luna supărată luminează...
Pe strada-ntunecată nu e nimeni,
Şi chipul meu se întristează.
Zăpada fără urme zboară,
Luată-ncetişor de vînt.
Mă uit pe geam – e noapte-afară,
La fel ca şi la mine-n gînd.
A fugit somnul de la mine,
Eu stau acum şi mă gîndesc,
N-am nici un sens eu fără tine
Să mai trăiesc sau să iubesc.
Fulgul ce cade-ncetişor,
Lasîndu-se purtat de vînt,
S-aşterne peste nea uşor,
Şi gîndul meu cu el luînd.
002.206
0