singuratate

E o noapte de primavara, parfumul florilor se invarte-n rotocoale prin aer iar luna se topeste-n raze pe podea, pe pat, pe masa veche si pe batranul suflet ce plange, inconjurat de tablouri prafuite si singur, adancit in ganduri transformate instantaneu in note triste,asvarlite cu lacrimi din vioara veche si umeda de sudoarea scursa din fruntea lui zbarcita.Din tablou zambeste fosta sotie si lui i se pare ca il uraste.Parca o si vede zvarcolindu-se de ras in mormantul ud, un ras batjocoritor, pe care-l viseaza si noaptea. E singur si canta dintr-o coarda, celelalte s-au rupt, doar din una mai plange, incet, incet, ca sa nu se rupa si ea, si sa ramana pentru totdeauna singur.